17 septembrie - Noaptea Alba a Filmului Romanesc

Joi, 9 Septembrie 2010, Categoria: Comunicate

17 septembrie - Noaptea Alba a Filmului Romanesc Pe 17 septembrie se anunta cea mai lunga noapte a filmului romanesc. Bucurestenii sunt invitati intre orele 18.00- 02.00 la un adevarat maraton al productiilor autohtone, in cadrul primei editii a evenimentului Noaptea Alba a Filmului Romanesc.

Conceput ca urmare a necesitatii de promovare constanta a filmului romanesc si inspirat de succesul pe care l-au avut proiecte similare precum, "Noaptea Alba a Bucurestiului", "Noaptea Alba a Muzeelor" sau "Noaptea Alba a Galeriilor", evenimentul isi propune sa ofere publicului larg ocazia de a petrece o noapte in compania unor filme romanesti de toate genurile, realizate de cineasti din toate generatiile, acoperind astfel o paleta cat mai larga de gusturi.

Bucurestenii vor putea urmari in 9 locatii de proiectie (Piata George Enescu, Uranus 144, Terasa Clubului Fabrica, Noul Cinematograf al Regizorului Roman (MTR), MTR Open Air, Cinema Patria, Cinema Studio, Sala Elvira Popescu, Cinema Eforie) peste 30 de productii autohtone.

Muzeul Taranului Roman (MTR) va gazdui un program special de proiectii intitulat Maestrii, ce cuprinde titluri intrate in patrimoniul de aur al cinematografiei romanesti precum Valurile Dunarii (R. Liviu Ciulei), Secvente (R. Alexandru Tatos), O vara de neuitat (R. Lucian Pintilie) sau Nunta de Piatra (R. Mircea Veroiu, Dan Pita).

Cinematograful Patria va deveni in seara zilei de 17 septembrie locul in care va putea fi vizionata o selectie a primelor filme de lung metraj ale unor regizori romani recunoscuti pe plan international, precum Marfa si banii (R. Cristi Puiu), A fost sau n-a fost? (R. Corneliu Porumboiu). De asemenea, publicul va putea viziona la MTR si Patria cea mai recenta premiera de film romanesc, Marti, dupa Craciun (R. Radu Muntean).

La Club Fabrica, pasionatii de filme se vor putea bucura de un program maraton de scurt-metraje originale si recompensate la prestigioase festivaluri internationale de film precum Colivia (R. Adrian Sitaru), Nunta lui Oli (R. Tudor Cristian Jurgiu), sau Oxigen (R. Adina Pintilie).

In noua locatie open air din Piata George Enescu, amplasata in inima capitalei, iubitorii genului comedie vor petrece seara in compania unei productii de top precum Nunta in Basarabia (R. Napoleon Helmis), prezentata in avanpremiera.

Nu in ultimul rand, in cadrul evenimentului Noaptea Alba a Filmului Romanesc, regizorul Radu Gabrea isi va prezenta in premiera absoluta in Bucuresti cea mai recenta productie a sa, filmul Manusile rosii.

"Speram sa trezim atat interesul spectatorului care e tot mai dornic sa vada film romanesc, dar si a celui care poate experimenta caracterul specific al acestui tip de eveniment (filme diferite in locatii diferite), renuntand poate la obiceiul de a viziona filmul romanesc acasa, pe computer, urmare a unui download ilegal de pe internet", a declarat Ramona Sarbu, coordonatorul proiectului.

Intrarea la filme va fi libera, in limita locurilor disponibile.

Programul complet al filmelor va fi disponibil in curand pe site-ul www.tiff.ro.
  
asdasd