Angelina rulz!
Joi, 3 Iulie 2008, Categoria: Rezumatul saptamanii
[Saptamana 27 iunie-3 iulie]
Wanted e un film cu
Angelina Jolie. Mai conteaza si restul? Fie: e o combinatie de efecte speciale gen
Matrix cu un anti-erou banal si nemultumit de viata proprie, cam ca personajul lui
Edward Norton din
Fight Club. Pe scurt, Wesley Gibson (
James McAvoy) e un nimeni de zile mari, salvat din rutina ucigatoare de o domnita teribil de sexy si foarte priceputa la manuitul pistoalelor (Fox, un nume perfect pentru rolul Angelinei). Salvat pentru a se alatura unei grupari de asasini cu traditie milenara, care isi aleg victimele dupa un cod secret, imprimat de Razboiul de tesut al Destinului. O prostie, de acord, dar filmul lui Bekmambetov nu isi propune sa ne dea pe spate cu referintele culturale, ci cu scenele de lupta si urmarire care debordeaza de adrenalina chiar si atunci cand sfideaza nerusinat legile fizicii iar logica ne striga de undeva de departe ca povestea e cam trasa de par. Cui ii pasa? E amuzant, e antrenant, iar McAvoy se scutura cu succes de aerul de baiat cuminte si timid din
Atonement.
Filmoteca dixit: fun, fun, fun. Nu are rost sa va bateti capul cu scenariul si inconsistentele lui, lasati-va neuronii sa se odihneasca si bucurati-va de ritmul frenetic al scenelor de actiune. Sau de silueta nuda si tatuata a Angelinei Jolie, dupa gust.
Obositi de atatea impuscaturi? Incercati un cu totul alt ritm - cel din
Intoarcere in Tibet, un semi-documentar despre problemele acestei zone impletit cu o poveste tipic orientala despre dragoste, promisiuni si demnitate. O sa aflati lucruri interesante despre drama tibetanilor in exil, care va vor convinge prin naturaletea actorilor si va vor face sa intelegeti mai bine conflictele si protestele care inconjoara editia din acest an a Jocurilor Olimpice de Vara din Beijing.
Filmoteca dixit: nu e deloc un film comercial. E insa unul placut, care aduce laolalta drama si seninatatea. Bun de vazut.