Animest 2008: Sita Sings the Blues
Duminica, 12 Octombrie 2008, Categoria: Festival
In vremea scolii primare, "Mahabharata-si-Ramayana" era doar un nume bizar, inventat de profa' de istorie ca sa ne sacaie si sa aiba motiv de note mici. Prin biblioteci nu se gasea, Google inca nu aparuse, tragic, ce mai. Ei bine,
filmul Ninei Paley ar fi fost solutia cea mai simpla si placuta pentru o lectie scurta pe tema asta: Ramayana repovestita in desene animate, asezonata cu muzica si umor - ce copil n-ar fi murit dupa ea? Trei planuri ne dezvaluie epopeea in toata splendoarea-i: in primul avem trei povestitori anonimi si cam buimaci, care reconstituie din vorbe istoria, asa cum au auzit-o si ei prin scoli sau aiurea. Nu le iese intocmai - e greu de tinut minte numarul exact de sotii ale regelui cutare sau toate numele sub care era cunoscuta o domnita din vremurile acelea indepartate. Iar povestitorii nostri sunt undeva la granita intre respectul pentru mit si gluma ireverentioasa despre viata sexuala a printeselor, asa incat nu-i putem lua prea in serios, cu vocile lor de imigranti indieni care vand peste si cartofi prajiti undeva in Soho.
Cel de-al doilea plan reda istoria in imagini clasice, de basorelief: regele Rama si sotia lui, Sita, au un aer demn si se misca de colo-colo cu gratia si importanta cuvenita rangului. Ceva mai putin sobru e regele-maimuta Hanuman, dar ce ne putem astepta de la o fiinta dubioasa ca el...
In fine, al treilea plan - poate cel mai simpatic - este cel in care regina Sita isi canta durerile si bucuriile in ritm de blues (cu vocea lui Annette Hanshaw), intr-o animatie moderna gen "Betty Boop se intalneste cu Johnny Bravo"; neasteptata alaturarea de povesti orientale si jazz american, dar foarte reusita, pana la urma.
Paley pluseaza si cu o poveste contemporana, in care un cuplu american se instraineaza si traieste un fel de epopee postmoderna, unde regele Rama este un IT-ist insipid, care isi paraseste iubita prin e-mail, iar regina Sita e o duduie hotarata sa-si refaca viata dupa ce tantalaul din viata ei o abandoneaza.
Simpatic si un intermezzo in care personajele povestii sunt privite in culise, asemenea unor actori, insa ar fi putut sa tina mai putin de 3 minute, ok, am prins ideea, nu e cazul s-o lungim atat.
Savoarea orientala nu lipseste, avem parte si de momente cu ritm traditional indian, de culori si vibratii cu parfum de curry, de zeitati luate in serios, precum Zeita-Mama a Pamantului, cea care o adaposteste pe Sita dupa o viata plina de incercari dureroase - dealtfel personajele feminine sunt cele puternice in filmul lui Paley, in timp ce masculii, regi sau zeitati, sunt niste misogini lasi si conformisti, napaditi de regrete tardive.
Una peste alta, un film teribil de amuzant, colorat si ireverentios, in care imnurile de slava catre zei au ritm de Boney M iar tragedia antica e temperata de comedia moderna.