Animest 2008: Vals cu Bashir

Luni, 6 Octombrie 2008, Categoria: Festival

Lume multa la deschiderea Anim'est-ului din acest an - presa, curiosi, studenti, pasionati de animatie de toate varstele. Si John Dilworth, intr-o aparitie-surpriza pe scena de la Scala, stangaci si simpatic si traznit. Anuntata pe site-ul oficial pentru ora 18:30, deschiderea oficiala a festivalului s-a produs abia pe la 19:20, cu o reluare a scurt-metrajului care anul trecut si-a adjudecat premiul publicului: "Lapsus" de Juan Pablo Zaramella - concis, simplu si amuzant, starnind aplauze si la aceasta editie.

Si-apoi a inceput "Vals cu Bashir / Waltz with Bashir", un documentar animat si auto-biografic despre cautarile regizorului Ari Folman printr-un morman de amintiri prafuite, dintre care incearca sa cearna adevarul si fictiunea auto-indusa despre experientele traite in razboiul din Liban. Tehnica animatiei permite explorarea imaginatiei si a memoriei mult mai deplin decat ar fi facut-o un documentar clasic, si Folman profita din plin de asta pentru a re-crea vise si cosmaruri, pentru a creiona distinct punctele de vedere ale participantilor la evenimente. Paradoxal, fictionalizarea evenimentelor din taberele de refugiati da greutate intamplarilor, dar regizorul subliniaza repetat capriciile memoriei confruntata cu proba timpului, si permanenta incertitudine ce planeaza asupra amintirilor.

Experienta de documentarist a lui Folman este vizibila din plin - filmul se incheaga pe o linie narativa coerenta, compusa din povestile complementare ale mai multor martori la evenimente, si o face intr-un mix de animatie clasica si 3D, peste care se suprapun la final imagini reale, parte dintr-un documentar al BBC. Paleta grafica variaza in functie de scena, dar animatia nu inabusa si nu edulcoreaza oroarea razboiului - gloantele, sangele, teroarea de pe chipuri au o doza buna de realism, si imaginile in culori vii sunt cu mult mai deranjante (si mai eficiente) decat cele folosite de Marjane Satrapi in al sau "Persepolis". Absurditatea razboiului si cruzimile inevitabile sunt mai convingatoare asa, istorisite de niste anti-eroi cu care ne putem identifica: il intelegem perfect pe soldatul israelian innebunit de groaza care se repede sa traga orbeste in niste inamici invizibili dar mortal de eficienti, care infrunta gloantele topaind intr-un vals absurd printre masinile devastate si posterele presedintelui Bashir, liderul politic a carui asasinare a declansat masacrele din taberele refugiatilor palestinieni.

Folman pastreaza problema responsabilitatii in granitele atitudinilor personale si nu isi propune o abordare exhaustiva a subiectului. "Vals cu Bashir" exploreaza doar cateva povesti adiacente razboiului, cateva vieti, cateva amintiri, si pe acestea cu precautie, caci - suntem preveniti din start - pe memorie nu te poti baza, nu in intregime. E un film dureros, care emotioneaza si neilinisteste in aceeasi masura. Si daca animatia nu va convinge, o vor face scenele video din incheiere. Mute, dar atat de puternice.

• Adauga un comentariu:

   

• Trebuie sa fii logat pentru a posta un comentariu! Acceseaza cont sau Creeaza un cont nou