Ashley Judd si Morgan Freeman - din nou impreuna
Joi, 5 August 2010, Categoria: Noutati
Harry Connick Jr.,
Ashley Judd si
Morgan Freeman sunt in negocieri pentru a face parte din distributia peliculei "
Dolphin Tale", un film de familie produs de Warner Bros. a carui regie va fi semnata de Charles Martin Smith.
Povestea inspirata din fapte reale are in centru un baiat care se imprieteneste cu un delfin ranit (este chiar istoria incredibila a delfinului Winter, salvat din apele de coasta ale Floridei si adus la Clearwater Marine Acquarium). Baiatul ii convinge pe cei din jur sa salveze animalul si sa creeze o proteza care sa-i inlocuiasca coada pierduta intr-o capcana pentru crabi.
Connick Jr. il va interpreta pe veterinarul care aduce mamiferul la acvariu, Ashley Judd va fi mama baietelului, iar Freeman - doctorul care va crea proteza pentru delfin.
Scenariul este semnat de Karen Janszen ("A Walk to Remember"), iar filmul va fi lansat in 3D, fiind a treia colaborare intre Judd si Freeman dupa "
Kiss the Girls" si "
High Crimes".