Au fost desemnati castigatorii Concursului European de Scenarii Nisi Masa

Miercuri, 18 Noiembrie 2009, Categoria: Noutati

Au fost desemnati castigatorii Concursului European de Scenarii Nisi Masa Editia a 8-a a Concursului European de Scenarii Nisi Masa s-a incheiat in data de 8 noiembrie 2009, odata cu finalizarea etapei de jurizare internationala.

Scenariul Andrei Chiriac, "Vechitura", a fost ales intre cele 12 scenarii castigatoare ale concursului, desemnate de un juriu international. Aceste scenarii, impreuna cu scenaristii lor, vor participa la workshopul de dezvoltare de scenarii de scurt metraj European Short Pitch, desfasurat in doua sesiuni, la Moulin d’Andes, in Franta, si in cadrul Festivalului International de Scurt si Mediu Metraj NexT, in Romania.

In prima etapa a workshopului scenaristii finalisti vor fi consiliati pentru imbunatatirea scenariilor, timp de o saptamana, in cadrul unui training intensiv cu profesionisti europeni din industria cinematografica. Ulterior primei sesiuni, participantii la workshop vor avea la dispozitie doua luni pentru rescrirea scenariilor pe baza indicatiilor primite in cadrul trainingului. Cea de-a doua etapa a workshopului, desfasurata in acest an in Bucuresti, va consta in prezentarea scenariilor in fata unui grup de producatori europeni, invitati special la cea de-a patra editie a Festivalului International de Scurt si Mediu Metraj NexT, cu scopul de a obtine finantare pentru producerea scenariilor participante.

Cea de-a 8-a editie a Concursului European de Scenarii Nisi Masa a fost organizata anul acesta in Romania de Asociatia Culturala Control N, cu sprijinul Administratiei Fondului Cultural National si sub tutela Nisi Masa. Concursul s-a adresat scenaristilor profesionisti sau amatori, cu varste cuprinse intre 18 si 28 de ani, care au fost invitati sa inscrie in concurs scenarii pe tema "Tabu". Concursul a constat in doua etape: nationala si internationala. La finalul etapei nationale, juriul format din Andrei Gorzo (critic de film), Paul Negoescu (regizor) si Ana Agopian (scenarist) a ales din cele 45 de scenarii inscrise in concurs, doua scenarii castigatoare care au reprezentat Romania in etapa internationala: "Vechitura" (de Andra Chiriac) si "Oficial, mamico" (de Filip Iosif Columbeanu). Juriul etapei internationale a fost compus din 17 reprezentanti ai fiecarei tari implicate in organizarea concursului. Dintre cele 23 de scenarii finaliste, au fost alese 12 castigatoare din 10 tari europene. Lista completa a castigatorilor se afla pe site-ul Nisi Masa – www.nisimasa.com.

Concursul European de Scenarii Nisi Masa se desfasoara anual in toate tarile reprezentate in reteaua de asociatii Nisi Masa. Urmatoarea editie a Concursului European de Scenarii se va desfasura incepand cu luna mai a anului viitor. Tema pentru viitoarea editie va fi anuntata odata cu demararea concursului.

Nisi Masa este o organizatie europeana ce activeaza din 2001 si care are ca scop promovarea tinerilor implicati in industria filmului prin organizarea de workshopuri, concursuri, publicatii. Asociatia Culturala Control N, fondata in ianuarie 2009 de Oana Rasuceanu, Ana Agopian si Iulia Rugina este din martie 2009 reprezentantul Nisi Masa in Romania.
  
asdasd