Cele mai noi filme scurte din Romania si Republica Moldova se aliniaza la start
Miercuri, 21 Decembrie 2011, Categoria: Noutati
A treia editie a festivalului
Filmul de Piatra si-a incheiat selectia si se pregateste de competitia finala care va avea loc intre 5 si 8 ianuarie.
Cele 313 scurtmetraje inscrise au fost urmarite de echipa festivalului, iar 55 dintre ele au intrat in concursul final. Ana Ularu, Andi Vasluianu, Irina Margareta Nistor, Aurelian Nica, Virgiliu Margineanu si Ticu Lacatusu sunt cei care vor juriza cele 55 de filme selectate.
E vorba despre 15 filme la categoria Fictiune, cate 10 la Animatie, Experimental si Videoclip, 9 la Documentar, si 8 in noua categorie dedicata sporturilor extreme. Va exista si o sectiune necompetitionala, cu 14 filme.
Evenimentul este singurul de gen dedicat exclusiv filmelor produse in Romania sau Republica Moldova. Initiat si coordonat de regizorul Andrei Dascalescu, acesta spune ca editia 3.0 este de departe cea mai prolifica de pana acum, cu un record de scurtmetraje inscrise, dar si cea mai competitiva: “Nivelul filmelor inscrise a fost neasteptat de bun, semn ca din ce in ce mai multi tineri sunt inspirati sa se exprime prin imagini si sunet. Selectia este una eterogena, de la tematica la stilistica si mijloace tehnice” a mai spus Andrei Dascalescu.
Teatrul Tineretului, gazda traditionala a festivalului este in renovare, asa ca editia 3.0 de la inceputul lui 2012 se va desfasura la
sala Calistrat Hogas a Consiliului Judetean Neamt. Intrarea la toate programele este libera, cu exceptia festivitatii de inchidere, la care intrarea se face pe baza de invitatie sau acreditare.
Pe langa sectiunile din competitie, evenimentul va mai include concerte (Partizan, URMA, Electric Fence), petreceri cu proiectii multimedia (Matze si Dan Basu) si o intalnire-eveniment cu
Draga Olteanu Matei, moderata de criticul de film Angelo Mitchievici. Spectatorii se vor bucura de secvente din filmele cele mai indragite in care actrita a fost protagonista.
Filmul de Piatra 3.0 va aduce si cele mai bune scurtmetraje de la festivalurile prietene
Next, Anim'est, ShortsUP si
BIEFF, dar si filme de groaza de la
TIFF "Umbre" sau filme pentru copii de la
Kinodiseea.