Da Vinci Code reloaded: Ingeri si demoni
Luni, 11 Mai 2009, Categoria: Diverse
Dupa ce s-a lasat angrenat intr-o aventura care l-a antagonizat cu Biserica Catolica si 2000 de ani de istorie, Robert Langdon revine in "
Ingeri si demoni" – de data aceasta intrand in inima Vaticanului, incercand sa salveze biserica de unul dintre cei mai vechi dusmani ai sai: organizatia
Illuminati.
"Langdon isi incepe odiseea din
Ingeri si demoni intr-o relatie glaciala cu Vaticanul din cauza evenimentelor din Codul Da Vinci," spune
Tom Hanks, care joaca din nou rolul formidabilului profesor Langdon. "El are cunostinte vaste despre organizarea bisericii, ritualurile si istoria bisericii, dar nu este o persoana binevenita in sanul ei. In esenta, la Vatican are loc o lupta pentru putere sub forma confiscarii alegerilor papale si, in ciuda trecutului sau neplacut cu biserica, omul potrivit este chemat sa previna acest lucru."
In "Ingeri si demoni", Langdon incearca sa zadarniceasca planurile Illuminati de a aduce haosul asupra Vaticanului. Pentru regizorul
Ron Howard, aceasta idee trebuia sa joace rolul de personaj profund negativ si de adversar pentru
Robert Langdon. "Cand am citit Ingeri si demoni , am fost cucerit de ideea iluminatilor," spune Howard. "Societatea secreta a iluminatilor, veche de patru sute de ani, se spune ca i-a fi avut ca membri pe Galileo si pe Bernini. Ce s-a intamplat cu ei? Au disparut cu adevarat? Ne-au parasit? Unii cred ca iluminatii au supravietuit pana in zilele noastre, dar influenteaza din umbra vietile noastre, deciziile politice guvernamentale si strategiile statelor."
Producatorul John Calley adauga, "Am fost norocos sa descopar romanele lui
Dan Brown inainte ca restul Americii sa puna mana pe Codul Da Vinci si ca acesta sa devina un adevarat fenomen. Cred ca ceea ce a creat el in Codul DaVinci si in Ingeri si demoni reprezinta o mina de aur pentru cinematografia zilelor noastre. Ambele volume sunt thrillere ce se desfasoara intr-un tempo rapid, avand in centrul lor un erou dinamic si plin de idei. Nu e de minare ca Dan a inregistrat un succes atat de rasunator."
Hanks s-a simtit fericit de ocazia de a lucra din nou cu regizorul Ron Howard. Ingeri si demoni marcheaza cea de-a patra lor colaborare, cea mai recenta fiind "
Codul lui Da Vinci". "Nimic nu-l perturba pe Ron," spune Hanks. "Cu siguranta nici macar faptul ca a trebuit sa filmeze in fata Panteonului din Roma, cu sute de turisti in jurul lui. El a ales alei laturalnice pentru secventele de dupa-amiaza, cand strazile erau extrem de aglomerate, iar caldura se transforma in canicula. In afara de asta, era atat de concentrat, incat nici nu-si dadea seama ca lumea statea ciorchine in jurul nostru. Ori de cate ori are de realizat ceva important, se concentreaza si gaseste o solutie care sigur va functiona. Ron a acumulat o experienta extraordinara ca regizor si pe masura ce avanseaza, el face filme tot mai complicate, cu multe planuri ale actiunii – si in plus, face ca totul sa para usor de realizat. Vointa lui si dorinta de a gasi metode noi pentru realizarea unui film, ne mentin pe noi foarte proaspeti si receptivi."
Langdon este insotit in cautarile lui de catre cercetatoarea italiana de la CERN -
Vittoria Vetra, care e interpretata de
Ayelet Zurer.
CERN (Consiliul European pentru Cercetari Nucleare) este cel mai mare laborator pentru fizica particulelor din lume. Situat in Elvetia, CERN a pus in functiune cel mai mare Accelerator de particule din lume chiar in timpul productiei filmului. Rezultatul experimentelor vor schimba viziunea noastra despre universul in care traim; ele vor afla motivul pentru care natura prefera materia si nu anti-materia, si vor obtine dovezi asupra formei in care se prezenta materia la inceputurile universului. In Ingeri si demoni, munca de cercetare a Vittoriei Vetra la CERN se invartea in jurul unui mic container de anti-materie, care este ulterior subtilizat, devenind cea mai cumplita arma de distrugere in masa care va ameninta Vaticanul si temelia insasi a Bisericii Catolice.
Despre personajul ei, Zurer spune, "Vittoria m-a interesat pentru ca ea reprezinta acea generatie de femei extrem de cultivate, care lucreaza in domenii dominate in principal de barbati. In acelasi timp, Vittoria are o viata proprie si nu si-a abandonat sensibilitatea pentru cariera. Ea este insa o cerebrala, care nu poate fi convinsa usor sa-si schimbe parerile. Ron n-a vrut insa ca ea sa para o isterica."
Dupa moartea papei, fraiele Vaticanului stau in mainile primului sau adjunct,
Camerlengo, care conduce biserica pana cand este ales un nou papa. In Ingeri si demoni, aceasta figura cheie este interpretata de
Ewan McGregor. Actorul a fost atras un numai de bogatia acestui personaj ci si de oportunitatea de a lucra cu Ron Howard.
In contrast cu Camerlengo se afla distinsul si retinutul Cardinal Strauss, interpretat de veteranul actor
Armin Mueller-Stahl.
Cardinalul Strauss, un expert in elaborarea politicii Vaticanului, stie si afla mai multe lucruri decat lasa sa se intrevada. De fapt, atitudinea impasibila si subtila a Cardinalului Strauss se potriveste foarte bine cu atitudinea lui Mueller-Stahl fata de actorie.
Cel care lucreaza in tandem cu Cardinalul Strauss – avand sarcina sa-l protejeze pe acesta si Colegiul Cardinalilor – este
Comandantul Richter, Commandante Principale al Garzii elvetiene, interpretat de
Stellan Skarsgård. Garda elvetiana apara Vaticanul inca din ianuarie 1506, iar Richter, venerabilul lider al acestei forte impozante personifica tot ceea ce reprezinta ea mai bun– abnegatie, respect si fidelitate totala fata de scaunul papal. Totusi, pe masura ce cercetarile avanseaza, el este trecut pe lista suspectilor.
Vaticanul, pe langa faptul ca reprezinta inima Catolicismului, este si un stat de sine statator din centrul Italiei. In timp ce Garda elvetiana il protejeaza pe Papa si pe Cardinalii din Colegiu, Jandarmeria se ocupa de ordinea si aplicarea legii in interiorul zidurilor Vaticanului. Cand in Ingeri si demoni sunt rapiti patru cardinali, situatia se transforma intr-o lupta intre Comandantul Richter, interpretat de Skarsgård, si inspectorul de jandarmi Ernesto Olivetti, interpretat de actorul italian Pierfrancesco Favino. "Olivetti il cheama in ajutor pe Langdon la sfatul preotului fizician de la CERN," spune Favino. "El intelege imediat ca nu vor putea face fata situatiei fara Langdon, singurul om care cunoaste semnificatia simbolurilor."