De vorba cu Adrian Sitaru

Marti, 3 Februarie 2009, Categoria: Interviu

Din 13 februarie, Transilvania Film va aduce pe ecranele romanesti ultimul film al lui Adrian Sitaru, "Pescuit sportiv".

Va oferim mai jos un interviu cu tanarul regizor:

Initial, cinematografia nu era alegerea dumneavoastra in ceea ce priveste profesia. Ce s-a intamplat de v-ati schimbat opinia?

Desi la inceput am urmat cursurile facultatii de informatica, muzica era unul dintre interesele mele de la varsta de 20 de ani si am crezut intotdeauna ca urma sa fie viitorul meu. Chiar cantam in diverse trupe. La Timisoara, in timp ce studiam informatica, am descoperit cinemateca. Primele filme pe care le-am vazut acolo erau de Tarkovsky si m-au impresionat profund: am inteles imediat ca cinematografia are o combinatie a tuturor celorlalte arte! Imi devenise clar ca era ce imi doream. In acelasi timp, muzica incepuse sa mi se para limitata si potential plictisitoare. Totusi, ca regizor, nu te poti plictisi: lucrezi cu actorii, cu directorul de imagine, filmezi, montezi, tai, editezi sau faci muzica; sunt multe de facut. Dupa Tarkovsky, l-am descoperit pe Fellini si pe Bergman, si apoi, in timp, pe Lars Von Trier, care m-a invatat ce simplu si ce ieftin poti face un film.

Filmul dumneavoastra incepe cu un picnic de duminica dezamagitor de simplu. Cum ati ajuns la acest fel de a explora relatiile?

Cred ca am fost mereu interesat de comportamentul uman si de relatii. Spre deosebire de alte specii, avem un tip de comportament absurd si auto-destructiv. Care este intelesul acestuia din punct de vedere al evolutiei speciei noastre? Din acest punct de vedere, mi se pare ca suntem singura specie care se distruge cu placere. Nu ma gandesc niciodata sa scriu povesti despre Romania in sine: sunt plasate in tara mea deoarece o cunosc foarte bine, dar imi place sa cred ca povestile mele ar putea fi adaptate oriunde in lume.

Sunteti extrem de legat de camera subiectiva si nu permiteti publicului dumneavoastra sa vada decat ceea ce vad personajele. Care este functia camerei din punctul dumneavoastra de vedere? Vorbiti despre ideea dumneavoastra cum ca cinematografia se va baza in viitor doar pe camera subiectiva si de ce credeti acest lucru.

De cand am inceput sa scriu scenariul, am „vazut” povestea din punctul de vedere al personajului. In plus, cred ca filmarea POV (Point of view=punct de vedere) este viitorul cinematografiei, va deveni metoda de baza. Este evident ca acum toata lumea incearca sa puna spectatorul in mijlocul actiunii (sunetul surround este doar unul dintre exemple). Nu exista fel mai simplu si mai usor decat POV. Stilul folosit in prezent, care este exterior actiunii, este ceea ce noi am numi voyeuristic daca am cauta o logica realista. Cred ca in curand va deveni o abordare invechita, deoarece cadrul POV este mult mai interesant. Jocurile pe calculator, serialele de televiziune reale si cele cu camera ascunsa sunt doar niste semne a ceea ce necesita publicul. In cazul Hooked, POV m-a ajutat sa arat fara sa spun faptul ca tot ce se intampla si putea la fel de bine fi vazut de o prezenta externa – o prezenta care putea fi Dumnezeu, un inger, regizorul sau alta prezenta care ne supravegheaza dar nu intervine.



Cata influenta au serialele de televiziune reale asupra experientei cinematografice a publicului in prezent?

In mod sigur, in ceea ce ma priveste, Lars Von Trier si dogma au schimbat imens perceptia publicului din intreaga lume. In curand, a aparut peste tot in serialele americane de succes, pline de camere tinute in mana si de focalizari. Imi amintesc NYPD, Lost si The Office. Cred ca, daca o poveste e buna, nu observi cum e filmata. Am avut aceasta experienta cand am facut un film de televiziune unde am avut multa libertate si am filmat urmand modelul din Dancer in the Dark, cu focalizari, taieturi eliptice, camere tinute in mana...Are rating foarte bun si, cand am pus intrebari persoanelor din afara bransei, am aflat ca nimeni nu a observat aspectele tehnice deoarece poveste era foarte buna.

Povestirile dumneavoastra doresc sa surprinda publicul in mod continuu, sa il pastreze intr-o stare de suspans. Vedeti vreo diferenta intre formatul thriller si drama traditionala?

Cred ca un film bun trebuie sa aiba, la un moment dat, unul dintre urmatoarele elemente sau, daca este posibil, o combinatie: umor, tensiune si o poezie a imaginii. Daca acestea lipsesc, acele minute sunt o pierdere de timp pentru public. Foarte putine filme imi plac de la cap la coada. Nu sunt dependent de filme. Ma plictisesc usor asa ca incerc cu filmele mele sa nu ii plictisesc pe altii. Dar nu vreau sa fiu inteles gresit! Nu vreau sa spun ca filmele bune ar trebui sa aiba multe rasturnari de situatie, oameni care mor si imagini „socant” de frumoase. Din contra, adevarata tensiune, mister, adevaratul umor si o calitate a imaginii frumoasa dar nu excesiv de frumoasa (ceea ce se numeste calofilie in romaneste) este extrem de greu de obtinut. De aceea mi se par atat de putine filme cu adevarat bune.

Cum ati colaborat cu actorii pentru a crea un stil de prestatie care este atat de naturalist si convingator incat cateodata e greu de crezut ca personajele nu sunt oameni reali din cadrul unui documentar? Cum indrumati actorii?

Secretul sta in repetitii indelungate. In filmele mele realiste, incerc sa copiez comportamentul uman cu cat mai multa acuratete. Astfel incat, chiar daca scriu 20 de variante ale scenariului si cred ca dialogul este perfect, daca ceva pare fals si un actor are o propunere mai buna, nu ezit sa schimb dialogul sau metoda de a juca. Nu sunt un regizor „tiran” pentru ca nu stiu niciodata daca ultima solutie este si cea mai buna. Lucrez mult asupra psihologiei. Vreau ca actorul sa inteleaga profilul psihologic al personajului, de ce acesta reactioneaza intr-un anumit fel, ce este in mintea personajului cand spune ceva. Pentru ca cel mai adesea gandim ceva cu totul diferit decat ceea ce spunem: acest lucru este foarte important pentru mine in ceea ce priveste prestatia actorului. In final, ritmul dialogului conteaza mult dar si ritmul jocului actoricesc. Pur si simplu trebuie sa mi se para natural, sa imi placa.

Aveti o intelegere cuprinzatoare a relatiilor interumane, dar cea mai uimitoare este explorarea vulnerabilitatii barbatesti. Cand de important este genul in filmul dumneavoastra?

Personajul principal este barbat deoarece eu sunt barbat. Nu cred ca sunt interesat in mod special de relatiile dintre barbati si femei dar evident ca Mihai are unele frustrari – cine nu le are in viata sa particulara si cine nu este vulnerabil? Ce m-a interesat este moralitatea unui personaj care nu vrea sa faca compromisuri. Lasitatea si manipularea sunt teme pe care le gasesc interesante si care sunt „probleme”, sincer, chiar si pentru mine.

E dificil sa intreb despre moralitatea dumneavoastra fara sa dezvalui prea mult din film asa ca voi pune urmatoare intrebare: Sunteti un filozof sau un povestitor?

In toate filmele, am descoperit ca imi plac ambele caracteristici. Un film mare nu exista fara una dintre cele doua, astfel incat incerc sa le includ pe ambele in filmele mele: cea mai buna povestire si propria filozofie si propriul punct de vedere, dar fara a judeca. Chiar si Dumnezeu asteapta sa judece pana dupa ce murim, cum sa o facem noi inainte?

In prezent, cinematografia romana face valuri in intreaga lume. Din punctul dumneavoastra de vedere, ce face posibile aceasta energie si originalitate?

Cred ca cinematografia romaneasca, acesta asa numit nou val, a explodat dupa anul 2000, dupa o lunga perioada pe durata careia un sistem corupt si-a amutit regizorii. Ceva s-a schimbat dupa 2000 si pentru mine Cristi Puiu este primul care a iesit la lumina - nu doar cu un film bun ci si cu o noua viziune a cinematografului si a povestirii. Cred ca succesul sau international a schimbat ceva in felul in care viitori regizori romani vedeau filmul. Au realizat ca un film bun la nivel international poate fi facut cu bani putini si ca povestea conteaza mai putin ca tehnica. Ambitiile regizorilor au crescut de la an la an.

La fel de important este si faptul ca, in ultimii 8 ani, au aparut foarte multi producatori buni in Romania, producatori care stiu valoarea unui film si care stiu cum sa-l vanda. Nu mai existau doar vechii producatori care stiau cum sa obtina bani de la CNC pretinzand ca fac un film sau nici macar si care pastrau apoi banii in propriul buzunar.

Ce regizori v-au influentat sau inspirat? Care este locul filmului Cutitul in apa al lui Polanski in constiinta dumneavoastra?

Dupa cum am spus, Tarkovsky, Fellini si Bergman au fost inceputul. Apoi au venit Lars Von Trier si Vintenberg cu Festen. In prezent, imi plac foarte mult Mike Leigh, Aki Kaurismaki, Gus Van Sant si Jim Jarmusch. Dar, in acelasi timp, nu vreau sa-l uit pe Chaplin, care a fost un geniu pentru mine. E greu sa faci pe cineva sa rada de 100 de ori cu aceleasi glume, nu? Inca rad la filmele lui si o fac inca din copilarie. E adevarat, acest film poate fi comparat cu Cutitul in apa. Trebuie sa recunosc ca este aceeasi tema, intr-un fel. Am vazut filmul cu multi ani inainte de a scrie scenariul. Imi placuse, dar nu m-am gandit la el cand am scris scenariul. Mai degraba am fost influentat de scriitori in ultimul timp. Imi place foarte mult Raymond Carver, pe care l-am descoperit dupa ce am terminat Hooked. Este foarte asemanator lui Cehov, intr-un fel, un scriitor a carui opera o admir, date fiind temele mele.

• Adauga un comentariu:

   

• Trebuie sa fii logat pentru a posta un comentariu! Acceseaza cont sau Creeaza un cont nou