Hilary Swank la dieta

Miercuri, 13 August 2008, Categoria: Noutati

Hilary Swank la dieta Cunoscuta actrita Hilary Swank, castigatoare a doua Premii Oscar pentru filmele Boys don’t Cry (1999) si Million Dollar Baby (2004), doreste sa ecranizeze o carte care a facut furori in intreaga lume: "French Women Don’t Get Fat", a lui Mireille Guiliano. Cartea a fost tradusa in 40 de limbi si s-a vandut in mai mult de 1 milion de exemplare in intreaga lume, devenind astfel volumul de non-fictiune nr. 1 in topul ziarului New York Times.

Filmul se vrea o comedie romantica care aduce in prim plan viata tumultoasa a unei femei, manager la o companie producatoare de sampanie, care in urma unor experiente dificile ale vietii reuseste sa se descopere pe sine. Povestea este inspirata chiar din viata Mireillei Guiliano, fost director executiv la Veuve Clicquot, care dezvaluie in paginile cartii cum reusesc frantuzoaicele sa-si pasteze o silueta zvelta chiar daca nu renunta la smantana, branzeturi, unturi si vin.

Casa de productie a lui Swank, 2S Films, va fi cea care se va ocupa de proiect, iar scenariul va fi semnat de Heather Hach. Hilary lucreaza in prezent la filmul Amelia, dar a declarat ca se gandeste sa preia chiar ea rolul principal in viitoarea comedie, care se anunta un success major avand in vedere mediatizarea cartii in show-uri precum cel al lui Oprah Winfrey. Acest rol ar insemna o noutate in palmaresul lui Swank, cunoscuta pentru interpretari ceva mai... sobre.
  
asdasd