In clasa cu Laurent Cantet

Marti, 9 Decembrie 2008, Categoria: Interviu

De vineri veti putea vedea pe ecranele romanesti "Entre les murs / In clasa", filmul premiat cu Palme d'Or al lui Laurent Cantet. Daca nu ati apucat sa-l vedeti aseara in cadrul Festivalului Filmului Francez nu il ratati - isi merita pe deplin premiul de la Cannes. Va oferim mai jos prima parte a unui interviu realizat de Philippe Mangeot cu regizorul si cu Francois Begaudeau - autorul cartii ce a stat la baza filmului si interpretul rolului principal.

LA INCEPUT

Laurent Cantet

Inainte sa incepem filmul Spre sud, ma gandeam sa fac un film despre viata unui colegiu. Foarte repede am decis ca acest proiect sa prezinte doar scene din incinta institutiei. Pentru multi oameni scoala este « sfanta ». Dimpotriva eu am vrut sa o prezint ca pe o cutie de rezonanta, un loc traversat de turbulentele lumii, un microcosmos unde se joaca foarte concret problemele de egalitate sau inegalitate a sanselor, de munca si de putere, de integrare culturala si sociala, de excludere. Am dezvoltat in special o scena de consiliere si de disciplina, pe care o vedeam ca pe un fel de « cutie neagra » a colegiului. La lansarea filmului Spre sud, l-am intalnit pe François care isi prezenta si el noua lui carte, In clasa. Discursul sau era o replica rechizitoriilor despre scoala de astazi : pentru prima data un profesor nu scria pentru a-si clarifica situatia cu adolescentii prezentati ca niste salbatici sau niste brute. Am citit cartea, si am avut imediat sentimentul ca aducea doua lucruri in plus proiectulu meu initial : mai intai, o materie, un fel de baza documentara care imi lipsea si pe care ma pregateam sa o constitui mergand eu insumi sa petrec timp intr-un colegiu ; si mai ales, personajul lui François, raportul sau foarte frontal cu elevii. A condensat si incarnat astfel diferite fete de profesori pe care mai intai le imaginasem.

François Bégaudeau

Cartea reprezenta un an scolar, cu experientele sale cotidiene. Nu exista deci linie narativa clara, nici fictiune innodata in jurul unei povesti deosebite : erau sfaturi pentru disciplina dar erau doar niste fapte printre altele, care urmareau fiecare cursul lor. Din acest material, Laurent si co-scenaristul sau Robin Campillo au extras ceea ce a fost mai interesant. Cartea era o suma de situatii, si au luat cateva pentru a le transpune in fictiune ; nu avea « personaje » propriu-zise, au creat dupa aceea personaje, cateodata facand grefe intre mai multi copii din carte.

Laurent Cantet

Doream ca acest fir narativ sa nu apara imediat, si ca personajele sa se contureze progresiv, fara sa le vedem venind efectiv. Filmul este mai intai cronica vietii unei clase : o comunitate de 25 de persoane care nu s-au ales dar care se intalnesc si muncesc intre patru pereti pe parcursul unui an intreg. Souleymane este inainte de toate un elev din aceasta clasa, egali cu ceilalti elevi. Dupa o ora de cronica, « se incheaga » o poveste, si Souleymane este personajul principal si doar mai tarziu ne dam seama ca totul era deja pus la punct.

François Bégaudeau

In timpul scrierii scenariului, am intervenit in calitate de observator documentarist. Anumite episoade puteau foarte bine sa functioneze din punct de vedere narativ, dar atunci cand mi se pareau improbabile in realitatea scolii le ajustam.

Laurent Cantet

Redactasem un rezumat initial, o coloana vertebrala a filmului, destinata sa fie irigata si modificata pe tot parcusul anului de pregatire, dupa un dispozitiv pe care il experimentasem deja pentru filmul Resurse umane. Era vorba sa plecam de la un colegiu existent si sa angajam pe parcursul filmului toti actorii vietii scolare. Prima usa pe care am impins-o, aceea a colegiului Françoise Dolto la Paris in arondismentul 20, a fost cea buna (de altfel am fi si filmat acolo daca nu ar fi fost in lucrari): toti adolescentii din film sunt elevi la Dolto, toti

profesorii predau acolo, Julie Athénol este Consilier Principal in Educatie, Domnul Simonet este director-adjunct; si exceptand mama lui Souleymane, care are un rol de fictiune, parintii filmului sunt cei ai elevilor din viata reala.

ACTORI INNASCUTI

Laurent Cantet

Munca cu adolescentii a inceput in luna noiembrie 2006, si a durat pana la sfarsitul anului scolar. Erau ateliere in fiecare miercuri, deschise tuturor elevilor de clasa a opta si a noua. Numarand pe cei care au trecut doar o data, am vazut aproximativ cincizeci de elevi. Aproape toti elevii care formeaza clasa din film sunt cei care s-au agatat tot anul: ceilalti au renuntat din proprie initiativa.

François Bégaudeau

25 din 50, suntem departe de ceea ce auzim mereu despre castingurile pentru adolescenti: "am intalnit 3000 copii si dintr-o data am gasit pepita". Nu: pepite exista peste tot.

Laurent Cantet

Pe tot parcursul anului s-a format o clasa. François participa la toate atelierele. Am invatat progresiv sa ii cunoastem si sa cautam impreuna ceea ce puteam sa transpunem pe schitele de personaj pe care le propuneam. S-au definit personajele din scenariul initial, care nu existau la inceput decat pentru situatiile pe care puteau sa le genereze. Tanarul chinez din carte, de exemplu, ma interesa pentru faptul ca se exprima greu in franceza, si pentru episodul cand parintii sai sunt expulzati: dar Wei din film datoreaza mult celui care il interpreteaza; nu am

scris niciun cuvant despre autoportretul sau sau despre pasajul unde explica ca ajunge sa ii fie rusine pentru ceilalti.



François Bégaudeau

In carte, Ming era foarte silitor; era mut pentru ca era concentrat si pentru ca ii era frica sa nu faca greseli atunci cand vorbeste. Wei este super vorbaret: inca de la primele ateliere, se lansa in monologuri de o jumatate de ora, fara niciun complex din cauza bilingvismului neconturat inca.

Laurent Cantet

S-au prezentat toate cazurile, dupa cum personajele erau mai mult sau mai putin construite de fictiune. Arthur, tipul gotic, de exemplu, nu era prevazut pentru scenariu. Dar, cu cateva saptamani inainte de filmari, costumiera a venit sa dea o tura prin garderoba lor: daca unul dintre ei dorea sa devina gotic, de ce nu? Arthur s-a repezit la aceasta propunere. Imi imaginez ca exista un lucru pe care ar vrea sa il traiasca cu adevarat dar fara sa indrazneasca prea mult, a reusit sa faca acest pas spre fictiune. Am revenit asupra acestei alegeri cerand mamei sale sa discute despre asta cu profesorul. De altfel asta este singura intalnire pe care am dirijat-o: ceilalti parinti au propus ei insisi temele, proiectand asupra personajelor asteptarile pe care le au fata de proprii copii.

François Bégaudeau

Pentru adolescenti, majoritatea personajelor sunt compuneri. La lansarea filmului, lumea va spune: "acesti copii sunt formidabili, dar nu sunt tocmai actori, daca sunt naturali este pentru ca isi joaca propria viata..." Nimic mai fals!

Laurent Cantet

Pentru improvizatiile in atelier, incercam sa ii impingem pe cat de mult posibil intr-o directie pentru a vedea daca sunt capabili de anumite scene. Intr-o zi, l-am rugat pe Carl sa se enerveze foarte tare pe profesor, si ne-a propus o scena de o violenta inedita. Cateva secunde mai tarziu, i-am sugerat o alta situatie: provine din alt colegiu de unde a fost dat afara iar acum vrea sa se dea drept un baiat dragut. Si instantaneu, el a compus un personaj masurat, intimidat de catre François. Scena se regaseste, de altfel in film.

François Bégaudeau

Cand a venit vorba sa filmam scena de la sfarsitul cursului, unde ne bateam joc, Khoumba si cu mine, am rugat-o pe Rachel care interpreteaza rolul: "sa fii nesuferita". Ea, care este placuta, draguta, a reusit sa interpreteze acest rol.

Laurent Cantet

Cel care a compus cel mai mult personajul sau este cu siguranta Frank (in film Souleymane), care este un baiat foarte asezat, foarte bland, exact opusul personajului sau. A trebuit sa fabricam impreuna cu el aceasta imagine de baiat dur; i-am schimbat total look-ul, atat de mult incat a avut impresia ca este deghizat; de altfel, aceste costume l-au ajutat sa intre in pielea personajului. Pe parcursul scenelor el m-a surprins cu violenta pe care a fost capabil sa o arate. Esméralda, ea, este Esméralda : monolitica, perfect in largul sau pentru raportul de

forta si conflict. Ceea ce nu a impiedicat-o sa urmeze sfaturile pe care i le dadeam. Ma gandesc in special la povestea pe care o prezinta despre cartea La République. Cu o zi inainte de filmari, François i-a vorbit despre cartea pe care nu a citit-o. Inainte de a da drumul camerei de filmat, i-am cerut sa il citeze pe Socrate ca si cand l-ar cunoaste personal, si, din prima incercare, ne-a redat o intelegere in acelasi timp dreapta si lacunara a cartii. Am resimtit o mare emotie, care trebuie sa semene cu ceea ce un profesor simte in asemenea momente.

François Bégaudeau

Paralel cu aceasta usurinta in improvizatii, trebuie subliniat faptul ca atunci cand gaseam cate o scena, elevii erau capabili sa o refaca la fel, identic, cu o naturalete si o precizie a interpretarii incredibila. Ca este vorba de elevi sau de profesori, nu am avut niciodata sentimentul ca cineva ar fi fost confruntat cu greutati. Pialat spunea: uitam mereu ca oamenii sunt "brute cu care ne putem juca" (asta era expresia lui). Acesta este in special cazul adolescentilor din film, si poate a tuturor celor din aceasta generatie. Aceasta indemnanare, scoala o poate rafina, pentru ca este o incitare permanenta pentru jocurile de rol, disimularea, trisarea. Elevii recalcitranti au adesea acest talent, pentru ca trebuie sa isi compenseze dificultatile cu vorbaria, cu rea-credinta, cu imaginatia.

Laurent Cantet

Atunci cand il rog pe un elev sa interpreteze un elev, sau cand rog un profesor sa interpreteze un profesor nu astept din partea lor sa interpreteze asa cum sunt ei; sunt foarte atasat ideii de recreare, de reprezentare de sine pe care jocul o implica. Putem asftel sa construim personaje bazate pe imaginea pe care actorii o au despre ei insisi, modul in care vorbesc, modul de a fi. Profesorii, de exemplu, au fost precum elevii, implicati foarte repede in elaborarea personajului lor: pe parcursul sedintelor de improvizatii, se gandeau impreuna la diferitele

mize ale scenelor, si cu aceasta ocazie punandu-si la incercare propriile lor practici, sau contestand cateodata propunerile pe care le faceam. Este una dintre fazele cele mai pasionante din film, si aceasta constructie are intotdeauna ceva misterios. Nu masor niciodata exact partea pe care eu le-o induc, si, atunci cand se filmeaza cate o scena, imi este intotdeauna greu sa-mi dau seama de contributia fiecaruia.

"VORBARIA"

Laurent Cantet

Adolescentii nu au avut niciodata scenariul in mana. Am constatat ca ei improvizau plecand de la situatii pe care noi le indicam, si gaseau singuri anumite schimburi, anumite turnuri, expresii pe care François le amintise deja in cartea sa – ca si cand am fi avut de-a face cu arhetipuri ale limbii si cu preocuparile lor.

François Bégaudeau

Majoritatea filmelor despre adolescenta o prezinta mai degraba muta, cu exceptia filmului Eschiva. Pentru noi nu exista ezitare: ceea ce predomina in filmul In clasa, este adolescenta vorbareata si vie in locul adolescentei melancolice si inhibate. Fiecare spectator este liber sa o imagineze pe Esméralda visand singura in camera sa, filmul o arata doar in sala de clasa, unde prezenta sa face un adevarat bloc de viata. Filmul propune totusi ceva diferit fata de cel al lui Kechiche. Lumea din Eschiva este impartita intre cei care stiu sa vorbeasca in toate ocaziile si cel care nu nu este vorbaret si care pierde deci, atat la scoala cat si in societate. Filmul In clasa lucreaza asupra felului in care lacunele limbajului afecteaza pe toata lumea: toti elevii au momente de stapanire de sine in toata vorbaria lor dar pot sa deraieze dintr-o data – si elevii dar si profesorul.

Laurent Cantet

Cateodata exista o adevarata satisfactie a limbajului chiar daca ceea ce elevii spun este mai putin corect din punct de vedere gramatical fata de asteptarile profesorului. Dupa cateva minute nu mai reusesc: „stiu foarte bine ceea ce vreau sa spun dar nu gasesc cuvintele”.

François Bégaudeau

Trecem fara incetare de la fluiditate la neputinta si invers. In felul sau filmul refuza generalitatile: nici lamentarile asupra deficitului presupus al limbajului adolescentilor, nici uimirea exagerata asupra geniului "acestor oameni".

Laurent Cantet

Intregul film este astfel construit in jurul limbajului. Aveam chef sa filmez aceste jucarii vorbarete atat de des intalnite intr-o clasa: mai putin conteaza forta si pertinenta situatiilor, ceea ce conteaza inainte de toate este de a avea ultimul cuvant. Este un joc in care adolescentii sunt foarte priceputi, un fel de retorica ce se repeta in care profesorii intervin mereu. Exista mai ales disputele atat de frecvente care deseori duc la neintelegere. Este quiproquo-ul asupra semnificatiei cuvantului "tampita" care declanseaza conflictul. Sau este cuvantul pronuntat prea des de catre François cu ocazia sedintei de clasa – acest elev "limitat" din punct de vedere scolar care, dupa spusele delegatilor, se rezuma la un elev "limitat" – care il va trage pe Souleymane la consiliul de disciplina.

• Adauga un comentariu:

   

• Trebuie sa fii logat pentru a posta un comentariu! Acceseaza cont sau Creeaza un cont nou