Michael Jackson's This Is It - primul film lansat pe USB in Romania
Joi, 18 Februarie 2010, Categoria: Noutati
Sony Pictures si Audio Visual Romania anunta prima lansare a unui film pe USB in Romania: documentarul "
Michael Jackson’s This Is It". Dupa succesul de care s-a bucurat in cinematografe si, recent, pe DVD si Blu-ray, apare si pe USB filmul-concert despre repetitiile pentru ultimul si cel mai grandios turneu din cariera Regelui Pop. Disponibil acum, in premiera in Romania!
Acum aproape un an, se anunta public ultimul si poate cel mai solicitant turneu din cariera lui
Michael Jackson. Dupa mai bine de 40 de ani dedicati muzicii si dansului, pe scene din intreaga lume, cu milioane de telespectatori, Regele Pop avea sa-si ia ramas bun de la fani printr-o serie de 50 de concerte, programate sa aiba loc in perioada iulie 2009 - martie 2010, pe Arena O2 din Londra. Moartea neasteptata a starului, pe 25 iunie 2009, a frant ambitiosul plan de adio si a intristat milioanele de fani din intreaga lume, lasand pentru totdeauna fara raspuns intrebarea: "Cum ar fi fost ultimele concerte ale lui Michael?". Avem insa ocazia sa urmarim pregatirile pentru turneu in documentarul "
Michael Jackson’s This Is It", realizat de
Sony Pictures pe baza celor peste 100 de ore filmate in culisele repetitiilor, in perioada aprilie - iunie 2009, in regia lui Kenny Ortega (cunoscut adolescentilor din toata lumea datorita serialului de succes "High School Musical").
"
Michael Jackson’s This Is It" ne ofera o invitatie VIP in culisele pregatirilor pentru turneul de adio al lui Michael pentru a vedea cum lucra, ce asteptari avea, cum isi motiva echipa. Impreuna cu instrumentistii, vocalistii si dansatorii sai atent selectionati, starul este surprins pregatindu-si spectacolele de adio in cele mai mici detalii: de la inflexiunile fiecarei note, pana la coregrafia perfect sincronizata, costume, lumini si efecte speciale, nimic nu este lasat la voia intamplarii.
Aparitia documentarului Sony Pictures si in
format USB satisface toate asteptarile cinefililor si confirma faptul ca "Michael Jackson’s This Is It" este, intr-adevar, lansarea anului in home entertainment. "Este primul film lansat pe USB in Romania, dar nu si singurul. In curand, ne vom rasfata consumatorii cu multe alte productii in acest format", declara Cristina Ionescu, Brand Manager Sony Pictures in cadrul Audio Visual Romania.
USB-ul "Michael Jackson’s This Is It" este produs de Kingston si are o capacitate de 4 GB, iar filmul poate fi copiat in computerul personal si apoi sters din memoria flash, eliberand astfel spatiul pentru noi utilizari. Produsul este disponibil incepand din 20 februarie 2010, numai in magazinele
Media Galaxy si pe
www.mymovie.ro, la un pret recomandat de
84,9 lei. Documentarul este de audienta generala si dureaza aproximativ 111 minute. O productie Sony Pictures distribuita de
Audio Visual Romania.