Parisul lui Klapisch

Miercuri, 29 Octombrie 2008, Categoria: Interviu

Din 7 noiembrie Independenta Film aduce pe ecrane filmul "Paris", in regia lui Cedric Klapisch. Va oferim mai jos un interviu in care realizatorul ne dezvaluie ce inseamna Parisul pentru el, de ce a ales tocmai acest oras, cum si-a consrtuit personajele si ce a insemnat aceasta experienta pe platourile de filmare:

Ce v-a determinat sa alegeti orasul Paris?

In ultima vreme am filmat mai mult in strainatate: la Londra, la Sankt-Petersbourg, la Barcelona... Am avut chef sa revin la mine, sa vorbesc despre orasul meu. Pe de alta parte, am vorbit mult despre Paris in celelalte filme ale mele (RIENS DU TOUT, CHACUN CHERCHE SON CHAT, PEUT-ÊTRE etc...), dar niciodata intr-un mod direct. Aveam impresia ca am filmat in jurul orasului, dar acum am simtit ca era momentul potrivit.

Acest film are legatura cu reactia privind viziunea negativa pe care o putem avea despre acest oras?

Este adevarat ca avem o viziune negativa despre Paris si despre parizieni. Primim foarte repede o conotatie de snobi, pretentiosi, burghezi sau dezagreabili si in plus cu o latura certareata care nu este tocmai falsa. Parizienii au o latura de „niciodata multumit”. Este de asemenea si o caracteristica a francezilor in general: eroul francez dupa modelul lui Gabin sau lui Delon, sau chiar personajele Céline, Léo Malet sau Tardi. In cazul lor, parizianul este certaret, este aprig, nu este prost sau este revoltat... Exista de asemenea ceva frumos si destul de sanatos in aceasta atitudine. Paris este un oras al spleen-ului. Exista o melancolie care, in mod bizar, tine de viata, de reactie si nu de resemnare. Marile ore ale orasului Paris sunt Revolutia din 1789, Comuna, Eliberarea, Mai 68... Paris este cunoscut pentru momentele sale de nebunie sanatoasa. Am auzit de asemenea spunandu-se: „Paris nu mai este la moda” sau „Paris este un oras mort”, dar eu cred ca nu este adevarat acest lucru. Dupa episodul cu Jocurile Olimpice de la Londra, a avut loc o intreaga serie de semnale care tindeau sa arate ca Paris nu mai era la moda sau nu mai era „capitala”. Ca reactie la aceasta am vrut sa vorbesc despre Paris in zilele noastre, intr-o epoca poate mai banala. Ma gandeam chiar sa dau titlul „Portret efemer al unui oras etern”.

Pentru dumneavoastra care ati filmat Parisul de multe ori, este inca usor sa filmezi acest oras?

Am impresia ca Willy Ronis, Robert Doisneau, Cartier-Bresson, Depardon sau William Klein, cu cat au fotografiat Parisul, cu atat mai bine l-au redat. Exista astfel o munca de artizanat in cinematografie, repetarea unui gest aduce ceva in plus si exista ceva inepuizabil in Paris. Deci nu ma epuizez. Cred ca tocmai din cauza ca am filmat mult Parisul ca incep acum sa stiu cum trebuie sa fac.

In plus in filmul CHACUN CHERCHE SON CHAT, ati filmat Parisul demolandu-se iar acum l-ati filmat construindu-se...

Era unul din punctele de plecare pentru scrierea scenariului. Fraza lui Baudelaire reactionand delirului constructiv al lui Haussmann : «Din nefericire, forma unui oras se schimba mai repede decat inima unui muritor”.

Vechiul Paris nu mai este (Din nefericire, forma unui oras se schimba mai repede decat inima unui muritor) [...]

Paris se schimba! Dar nimic din melancolia mea

Nu s-a miscat! Palate noi, schele, blocuri,

Vechi cartiere, totul devine pentru mine o alegorie,

Iar dragele mele amintiri sunt mai grele decat stancile.

Lebada. Florile raului, 1861.

Pe vremea filmului CHACUN CHERCHE SON CHAT, am filmat renovarea cartierului Bastille, dar nu era din nostalgie ca filmam distrugerea „vechiului Paris”. Nu era nici pentru ca doream sa denunt sau sa fac publicitate acestui nou Paris mai modern, mai burgez, mai la moda... Incercam doar sa arat ca cele doua fete ale orasului nu erau in contradictie ci existau impreuna, si tocmai aceasta juxtapunere da bogatie orasului. Asa cum spune Roland Verneuil (personajul lui Fabrice Luchini) : „un oras vechi nu se defineste prin felul sau de a-si opune vestigiile contra modernitatii”. In ziua de astazi, Paris nu este nici Luvrul, nici muzeul de pe malul Branly, este asocierea celor doua... Imi place aceasta asociere, faptul ca Parisul este o liniuta de unire intre istoria sa si o avangarda.

Astazi, cartierul Marais este un amestec intre arhitectura clasica din secolul al 17-lea, cartierul gay, cartierul evreiesc, o bucata din cartierul chinezesc si un loc al modei cu magazine ale unor sitlisti renumiti... Identitatea sa este legata de aceste straturi succesive... ca este vorba de conflict sau de unire, exista juxtapuneri care dau vitalitate. Tocmai acest amestec de epoci si comunitati creeaza Parisul.

Cum ati rezuma PARISUL, filmul?

Este povestea unui parizian care este bolnav si care se intreaba daca va muri. Starea lui ii da o privire noua si diferita asupra tuturor oamenilor pe care ii intalneste. Faptul de a se gandi la moarte da sens vietii, vietii celorlalti si aceea a intregului oras. Paris, precum imaginea unei harti de metrou, este o retea de intersectii... Pentru a putea face un portret al orasului Paris, trebuie sa te duci in toate sensurile, nimic nu trebuie sa fie liniar. Trebuie sa respecti complexitatea orasului. Exista si aceasta forma exploziva care pune in valoare miscarea, partea vie a Parisului.



Vorbiti-ne despre toate personajele care se intalnesc in PARIS...

Exista multi oameni diferiti, universuri care nu se conecteaza, clase sociale care nu se intalnesc dar exista si exista si fraternitate. Este vorba, intr-adevar, despre fraternitate. Fratele si la sora, Juliette Binoche / Romain Duris : ea este asistenta sociala si se ocupa de problemele colective, el este dansator si se ocupa de corpul sau... Cele doua surori din arondismentul 16, Audrey Marnay / Annelise Hesme : ele lucreaza in moda si traiesc la Paris cu usurinta si fara griji. Cei doi frati Verneuil, Fabrice Luchini / François Cluzet : Philippe (Cluzet) este arhitect si construieste facultatea de Biologie Denis Diderot iar celalalt, Roland (Luchini) este istoric specializat in studiul orasului Paris. Grupuri de oameni mai mult sau mai putin legati intre ei: zarzavagiii care navigheaza intre Rungis si Ménilmontant... (Albert Dupontel, Zinedine Soualem, Julie Ferrier, Gilles Lellouche, Emmanuel Quattra...)

Exista de asemenea si fiinte mai izolate: brutareasa (Karin Viard care incearca cu disperare sa gaseasca o tanara angajata), Benoit camerunezul care traverseaza Africa pentru a se intoarce la Paris, Laetitia tanara studenta. Incerc sa arat cum exista intotdeauna complicitate intr-un loc unde nu exista decat contrast si segregare. In ciuda singuratatilor, exista inca solidaritati sau doar intalniri... Un film este adesea povestea unui singur itinerariu. Aici urmarim mai multi indivizi deci mai multe drumuri. In acest film, parcursurile individuale creaza emotii colective. Prin intermediul montajului, problemele unora hranesc probleme celorlati. Era de altfel toata complexitatea acestui film de la inceputul scrierii scenariului: cum sa ajungi sa faci o poveste plecand de la toate aceste povesti extraordinare.

Prezenta lui Fabrice Luchini si a lui Karin Viard in filmul PARIS este ecoul primului dumneavoastra lung-metraj, RIENS DU TOUT, alt film unde se intalneau multe personaje...

In filmul PARIS, exista un ecou al tuturor filmelor mele de pana acum. Am avut chef sa fac referire la lucrurile pe care le abordasem deja. Este adevarat ca a-l regasi pe Fabrice Luchini si Karin Viard, poate ca face referire la filmul RIENS DU TOUT. De altfel, revin la o naratiune destul de exploziva caci, precum in filmul RIENS DU TOUT, exista mai mult de zece personaje care sunt in acelasi timp si naratori. Totusi dupa filmul RIENS DU TOUT, mi-am spus ca nu voi mai incepe, atat mi-a fost de greu dar... a fost mai puternic decat mine!

In filmul PARIS sunt si multi actori cu care nu ati mai lucrat pana acum - Juliette Binoche, François Cluzet, Mélanie Laurent, Gilles Lellouche, Albert Dupontel... - actori cunoscuti. Este neobisnuit acest lucru in cinematografia dumneavoastra...

De fapt in filmele mele au existat intotdeauna oameni care revin (Zinedine Soualem, Romain Duris, Vincent Elbaz...) dar de asemenea, si mai ales multi actori noi. Imi place sa descopar la fiecare film fete noi. In filmul PARIS, mi se parea evident ca trebuie sa pun in scena diversitatea. Exista deci multi actori si... da, este adevarat, multi actori cunoscuti... Atunci cand mi-am spus ca voi numi acest film PARIS, am fost constient de faptul ca trebuia sa fac asemanari cu orasul, adica sa alternez banalul cu monumentalul... Sa arat realitatea neutra a anumitor strazi, dar si latura mareata si spectaculoasa a anumitor locuri si monumente. Sa traversezi Sena sau sa treci prin fata Turnului Eiffel este tot timpul un moment deosebit pentru un parizian. Poate ca este un cliseu dar este de asemenea si un element cotidian din peisajul nostru si asta nu va putea ramane niciodata complet banal... Trebuia sa arat si acest aspect.

Pana la urma pentru actori este cam acelasi lucru. Trebuia sa am oameni anonimi dar si monumente ale cinematografiei. Lucrand cu actori precum Romain Duris, Juliette Binoche, Fabrice Luchini, Albert Dupontel, François Cluzet, Julie Ferrier, Gilles Lelouche, Mélanie Laurent, Zinedine Soualem... nu suntem in banal, suntem in exceptional, in maretie. De aici faptul de a filma in format scope si nu in HD : aveam dorinta de a mari lucrurile pentru ca orasul Paris are aceasta latura mitica si mareata.

Este al saselea film din noua, cu Romain Duris caruia ii oferiti un rol cu mult diferit fata de cel al lui Xavier din filmul L’AUBERGE ESPAGNOLE si LES POUPÉES RUSSES...

Este clar o tentativa de a incerca sa lucram cu alti actori in afara de Xavier ! Aveam nevoie de acest lucru si eu si Romain. Doar pentru a ne dovedi ca puteam sa refacem filme impreuna fara a vorbi despre Xavier. Acum este dificil pentru mine sa lucrez fara Romain – idem pentru Zinedine Soualem. Facand filmul PARIS, nu eram intr-o cautare continua asa cum am facut pentru filmul LES POUPÉES RUSSES, trebuia sa mergem sa vedem in alta parte. Asta nu a fost foarte greu pentru ca Romain a invatat multe trecand de la un univers la altul cu alti realizatori. Dar ni s-a parut ciudat cand am filmat ca nu am gasit acelasi raport ca de obicei: cu filmul L’AUBERGE ESPAGNOLE si LES POUPÉES RUSSES, eram mai degraba relaxati dar acum am fost incordati. Incordat in sensul ca trebuia sa cream ceva mai grav: personajul lui Romain fiind condamnat de boala, nu puteam sa ne mai petrecem timpul sa radem impreuna pe platoul de filmare... Acest lucru ne deranja... Era un respect pentru Pierre si suferinta sa.

Intr-un flash-back il vedem pe Romain Duris dansator la Moulin Rouge. V-a surprins acest moment?

Inca nu mi-am revenit! Degeaba am facut sase filme cu el, de fiecare data ma surprinde! A fost un moment destul de nebun, acea zi a fost un fel de apoteoza in film, cu atat mai mult cu cat era ultima zi de filmare pentru Romain, deci nu era un moment neinsemnat... A-l vedea dansand asa, era ravasitor pentru ca el a investit mult in acest univers, in costum, personaj, coregrafie, cu atata usurinta... El are o parte jalnica a unui dansator care se ascunde dar in acelasi timp si o latura distinsa de dansator la Moulin Rouge. Imi place cum a interpretat aceste doua aspecte. Cand faci un film despre orasul Paris, si vorbesti despre Moulin Rouge iar unul dintre personajele principale este dansator acolo, trebuie sa-ti asumi acest lucru. Nici nu mai este considerat cliseu la un asemenea nivel... este caricatura simbolului emblemei. Daca in film merge si nu este enorm sau vulgar, cred ca este tocmai datorita gratiei lui Romain.

Filmarile dumneavoastra au reputatia de a fi vesele. Este si cazul filmului PARIS ?

A fost o filmare reusita in orice caz! Am avut un sentiment de fericire, multa placere. O placere legata in mod intim de munca si deci de multe eforturi, de oboseala. N-am avut niciodata o epica atat de sudata. Eram multumiti ca ne regasim dimineata, toti (cel putin eu eram multumit...). Era o adevarata fericire si in acelasi timp, nu era sarbatoare pentru ca era prea multa munca, prea multa seriozitate. Pana la urma a fost destul de genial acest amestec de seriozitate si de placere. Eram complice cu seful operator, Christophe Beaucarne... Eram constienti de faptul ca faceam „meserie” dar in acelasi timp ne simteam ca niste copii, capabili sa refacem tot ceea ce invatasem. Exista un fel de decalaj intre maturitatea noastra profesionala si imaturitatea pe platoul de filmare. Aveam destul chef sa nu ne luam in serios!

Ati intalnit-o pe Juliette Binoche pe vremea cand erati electrician pentru filmul MAUVAIS SANG al lui Léos Carax. Astazi ea este pe afisele din Paris iar dumneavoastra sunteti un cineast cunoscut. Ati masurat drumul pe care l-ati parcurs?

Incerc sa nu ma gandesc la asta. Adica, a urca pe niste trepte nu iti da decat ameteala iar eu nu caut ameteala. Imi place sa fac lucrurile intr-un mod inconstient. Prefer inconstientul ametelei.

Nu este usor pentru cineva caruia ii place sa-si urmareasca personajele de la inaltime...

Este adevarat. Cand aveam 25 de ani si eram electrician nu visam decat la acest lucru. Imi spuneam „sper sa pot face si eu filme intr-o zi”. Iar acum nu doar ca fac filme ci le fac cu niste oameni incredibili, si sunt constient de acest lucru... Dar ceea ce imi place astazi nu este faptul de a avea un statut de realizator cunoscut ci faptul de a gusta placerea profunda de a face aceasta meserie si de a munci. Sa fac un film alaturi de Karin Viard, Fabrice Luchini, Juliette Binoche sau Romain Duris, este un privilegiu incredibil. Sunt droguri pentru mine si in plus sunt legale...

Care este cartierul dvs preferat in Paris?

Sper sa nu am asa ceva. Asta este genial in acest oras, este un loc unde te poti pierde. Pentru mine este un oras unde te poti rataci si ador lucrul asta. Poate asta imi place la Paris. Este faptul ca exista atatea locuri si ca este inepuizabil... Dar am totusi o legatura cu malurile Senei si insula Saint-Louis. In momentele importante din viata mea m-am regasit mereu mergand pe acolo, si la sfarsitul filmarilor am simtit nevoia sa plimb pe acolo. Sa simt poate inima din inima orasului...

• Adauga un comentariu:

   

• Trebuie sa fii logat pentru a posta un comentariu! Acceseaza cont sau Creeaza un cont nou