Scurt-metraje cu iz parizian la ShortsUP
Joi, 18 Februarie 2010, Categoria: Noutati
La ShortsUP, scurtmetrajele lunii februarie vin in avanpremiera cu aer de primavara, de Paris, de fluturi in stomac si cu cele mai multe premii internationale pe minut: doua castigatoare ale URSULUI DE AUR, un castigator la CLERMONT FERRAND, un nominalizat la OSCAR si doua nominalizate la CESAR.
Vineri, 26 februarie, de la ora 20.00, ShortsUP, in parteneriat cu Vodafone Romania si Institul Francez va aduce la Bucuresti, pentru cateva ore, pulsul orasului pasiunii. Evenimentul va evoca
Parisul contemporan, spiritul sau cosmopolit, eclectic si fascinant.
In Paris, povestile de iubire par intotdeauna imprevizibile si complicate. Unele incep cu un flirt la metrou, ca in
Gartte-Papier (regia Guillaume Martinez), scurtmetraj castigator al Ursului de Aur in 2006. Altele vin atunci cand iti pierzi si ultima speranta, ca in Curva si puiul, de Clément Michel. Insa cele mai multe iubiri au nevoie de multe strategii si jocuri pentru a dura o viata intreaga, asa cum se intampla in
Bine jucat (r. Sandrine Veysset) cu legendara
Jeanne Moreau.
De orasul tuturor posibilitatilor romantice n-au putut sta departe nici unii dintre cei mai celebri regizori ai lumii (Fratii Coen, Alfonso Cuaron, Gus Van Sant), care au participat la realizarea filmului colectiv „Paris je t’aime”. Spectatorii ShortsUP se vor reintalni, intr-un Paris romantic, cu
Juliette Binoche,
Nick Nolte,
Gérard Depardieu,
Fanny Ardant sau
Natalie Portman.
Cateva momente de pantomima vor condimenta programul
ShortsUP via Paris, care se incheie cu o sesiune muzicala de exceptie. Doi DJ francezi de renume vor testa limitele sistemului de sunet de 20.000 wati. Debruit este considerat unul dintre cei mai in voga artisti parizieni, iar beaturile sale electro-funk cu influente hip-hop au fost auzite in toata Europa. Debruit va fi secondat de DJ Volcan, un muzician-explorator, care se descrie ca “un Indiana Jones al muzicii”.
Artistul multimedia Shobo Shobo va desena live in timpul evenimentului, iar lucrarea sa va fi expusa apoi la Institutul Francez din Bucuresti. Shobo Shobo este profesor de multimedia graphic design la École Estienne din Paris si a devenit cunoscut dupa un tur de forta in Japonia cu un autobuz artistic care a aratat lumii opere audiovizuale nonconformiste, performance-uri muzicale si multimedia.
Editia ShortsUP de vineri, 26 februarie va avea loc la
JetSet, cel mai „proaspat” spatiu pentru evenimente din Bucuresti, situat pe Bd. Libertatii nr. 1, la rondul George Cosbuc. Cu ocazia evenimentului cinematografic, spatiul se reintoarce la origini, caci destinatia sa initiala a fost aceea de cinematograf.
Biletele sunt disponibile direct la intrare, la JetSet, in seara evenimentului. Pretul unui bilet este de 20 RON si ofera acces la programul intregului eveniment – filme si party.
Program ShortsUP via Paris / Vezi, auzi, gusti, simti, te bucuri:
20.00 Pentru minte si suflet
Pantomima si intro in atmosfera pariziana
Vizualuri eye catchy – Shobo Shobo deseneaza live folosind cea mai veche tehnica cunoscuta: talentul.
20.30 Pentru ochi si spirit
Scurtmetraje despre dragoste in toate chipurile
23.30 Pentru urechi si starea de bine
Music session cu doi dintre cei mai in voga DJ francezi: Debruit si DJ Volcan
Bar & food – all French