ShortsUP 114 - editie cu surprize

Joi, 20 Mai 2010, Categoria: Noutati

ShortsUP 114 - editie cu surprize Luna de luna, festivalul de scurtmetraje ShortsUP aduce cele mai valoroase filme sub 20 de minute, remarcate si premiate in Romania si in marile festivaluri ale lumii. Experienta cinematografica este una complexa, caci proiectiile sunt insotite de concerte live, expozitii de arta sau intalniri cu actori si regizori, alese in functie de temele editiilor.

Evenimentul din 27 mai va sarbatori un personaj misterios, caruia organizatorii i-au pregatit o aniversare secreta. Singurele indicii despre cum va decurge ShortsUP 114 provin de la cativa actori romani, care fac o caracterizare succinta, dar plastica, a sarbatoritului, in materialul video de mai jos. Andi Vasluianu, Tania Popa, Ioana Flora, Tudor Aron Istodor, Adrian Titieni, Ada Condeescu si George Pistereanu vorbesc despre personajul central al evenimentului.

Surpriza va incepe de pe covorul rosu, in seara de 27 mai, la o locatie si o ora despre care publicul va afla prin SMS, prin inscrierea pe website-ul proiectului.

In luna iunie, ShortsUP va organiza a doua editie a maratonului de scurtmetraje Noaptea Lunga a Filmelor Scurte, care va aduce sub acelasi acoperis, pentru o noapte intreaga, cele mai premiate filme scurte din ultimul an. In 2009, maratonul de scurtmetraje a adus in salile de proiectie de la Teatrul National/ Galeriile ArtExpo peste 2000 de iubitori de filme de scurtmetraj.

ShortsUP este un proiect al Asociatiei Oricum, realizat in parteneriat cu Feeder.ro, cu sustinerea Vodafone Romania.



  
asdasd