TIFF Brief - Day 1

Vineri, 4 Iunie 2010, Categoria: Festival

Am inceput TIFF-ul de anul acesta intr-o adunare de oameni simpatici: la Meeting Point-ul din curtea Muzeului de Arta se dezbatea aprins modul in care literatura intalneste filmul. Ana Maria Sandu (coordonatoarea aperiTIFF-ului 2010), Matei Florian, Radu Pavel Gheo, Florin Lazarescu, Dan Lungu, Dora Pavel, Cezar Paul Badescu, Alina Butuman, moderati de Marius Chivu, povesteau despre aventurile lor intr-ale scenaristicii, despre problemele scriitorului "de provincie", soarta filmelor documentare ori subiectele cele mai potrivite pentru un film romanesc cu success de public (ce spuneti de niste zombies la Bistrita Nasaud?). Atmosfera placuta, cu studenti cuminti in public si oameni relaxati pe scena.

Apoi un dus rece (nu, nu din ceruri, Clujul m-a intampinat cu o ploaie marunta, de nebagat in seama): "Kapitalism – reteta noastra secreta", documentarul lui Alexandru Solomon despre imbogatitii nostri post-revolutionari, vedetele mediatice ale scandalurilor legate de coruptie (care raman atat, niste scandaluri, fiindca drumul spre justitie e lung si anevoios, de cele mai multe ori imposibil). Voiculescu, Copos, Ioan Niculae, George Padure, oamenii care declara senin "mi-a luat destul sa fac primul milion de dolari.. aproape un an", care resping etichetele de "fosti", 'moguli' sau 'baieti destepti" - si ce daca au fost fii de nomenclaturisti ori au lucrat in comert exterior, cu acordul securitatii, cine era sa se apuce de afaceri dupa ’89 daca nu ei? Ei, cu spiritul antreprenorial dezvoltat inca dinainte de caderea lui Ceausescu, ei, care asteptau doar o ocazie ca sa demonstreze cat sunt de capabili. Acelasi Ceausescu care bantuie tot filmul lui Solomon, intr-o gaselnita de care ne puteam lipsi foarte bine - dictatorul revenit pe taramurile patriei, dupa 20 de ani de absenta, uimit de performantele fostilor lui colaboratori, cu care poarta un dialog parintesc. Acelasi Ceausescu din declaratia cinica a lui Dan Diaconescu: daca dictatorul ar fi aparut la TV in talk-show-uri si s-ar fi certat cu opozantii sai, tara s-ar fi uitat seara de seara la spectacol si n-ar mai fi fost nevoie de nicio revolutie. Taios, adevarat, trist.

Sa ne inveselim deci cu "The Shukar Collective Project", documentarul semnat Matei-Alexandru Mocanu, povestea unor tigani vibrand de muzica si a unor baieti care le-au pus litaniile, percutia si vocile pe ritm de drum’n bass, apoi i-au scos in public. Pe Tamango il stiti probabil din jingle-urile de la Radio Guerilla, cele care i-au urcat faima la cap, l-au facut sa se simta bulibasa colectivului de shukari, si in cele din urma i-au adus excluderea din proiect. O s-o cunoasteti si pe nevasta lui, Aurica, cea care l-a iubit de mica si il ingrijeste acum, cand e batran, bolnav si pe jumatate paralizat. Si pe Napoleon o sa-l cunoasteti, tiganul care scoate ritm din piatra seaca cu lingurile lui magice, pe Clasic ori pe Sorinel din Timisoara, ursarii mandri de vocile lor, fericiti sa cante pana la epuizare pe scenele din Germania, Spania ori te-miri-unde. Si pe DJ Vasile, coordonatorul proiectului, si pe Matze, Dan Handrabur si Cristi Busuioc, baietii care au topit laolalta gypsy si electro si au nascut un spatiu nou. In care nu poti sta nemiscat, cum nici noi n-am stat in fotoliile cinematografului, "pentru ca sunetul ajunge din difuzoare pana-n sange".

[Adela Marcov]

• Adauga un comentariu:

   

• Trebuie sa fii logat pentru a posta un comentariu! Acceseaza cont sau Creeaza un cont nou