TIFF Brief - Day 1

Miercuri, 10 Iunie 2009, Categoria: Festival

Clujul nu se trezise la 9 dimineata cand eu bantuiam pe strazi cu senzatia ca a trecut deja o jumatate de zi, dupa ce aterizasem din tren pe la 5 si jumatate.. lume putina la cinema Republica, lume putina pe strazi, cafenelele abia incepeu sa scoata mese si scaune afara, orazul casca lenes la unison, asa ca m-am gandit sa incep TIFF-ul incetut, ardeleneste, cu un eveniment monden si nu unul cinematografic.

M-am indreptat asadar catre parcarea Iulius Mall unde avea sa se petreaca un meci de fotbal de strada inedit, intre echipa nationala a cineastilor (Claudiu Mitcu, regizorii Corneliu Porumboiu, Radu Muntean, Gabriel Achim si actorii Andi Vasluianu, Bogdan „Boogie” Dumitrache, Dorian Boguta, Cristi Balint si Andrei Mateiu) si reprezentativa persoanelor fara adapost. Mai cu mingea in lac (noroc cu pescarii amabili de pe mal care o pescuiau din cand in cand), mai cu mingea in capul spectatorilor (un domn batran care sedea cuminte pe bancuta a fost izbit in frunte de un sut ratat) partida a fost funny, si inevitabil echipa cineastilor a luat o bataie zdravana - baietii fiind epuizati deja de minutele de incalzire si visand probabil la un Ursus rece, oferind de sponsorul festivalului. Adversarii lor au fost protagonistii documentarului "Australia", regizat de Claudiu Mitcu si produs de HBO Romania, care a urmarit aventura Nationalei Homeless a Romaniei, la prima sa participare la un turneu final al Homeless World Cup (desfasurata in decembrie 2008 la Melbourne).

Daca tot eram la mall am ales apoi o proiectie din cadrul Zilei HBO si, dupa o invarteala aiuritoare printre casierii (biletele de TIFF se vindeau la un stand special, si trebuia sa ti le procuri chiar daca intrarea era libera) am intrat in sala racoroasa si pe jumatate goala, populata de niste elevi care pareau adusi cu scoala si care au chitait, ras si comentat pe toata durata filmului.

O productie originala HBO, "Bernard si Doris" aliniaza la start doua staruri care ar trebui sa garanteze daca nu un film bun, macar interpretari memorabile. Din pacate insa nu se intampla asa: Susan Sarandon nu nimereste mai deloc tonul potrivit partiturii, fiind dealtfel si cam tanara pentru a o intruchipa pe Doris Duke (care avea peste 70 de ani la momentul intalnirii cu Bernard Lafferty, viitorul sau majordom si prieten de betie), mostenitoarea milionara care isi conduce afacerile cu mana de fier, amatoare de carne tanara si alcool, care isi accepta doar greselile proprii. Ceva mai credibil este Ralph Fiennes in rolul lui Lafferty, majordomul alunecos si pedant, alcoolic gay cu ochi aposi, iubitor de goblenuri si caftane inflorate, care se insinueaza in viata stapanei si ii devine confident apropiat, insotind-o de-a lungul si de-a latul mapamondului si dedulcindu-se la vinuri bune si viata luxoasa.

Bernard si Doris devin din ce in ce mai apropiati spre ingrijorarea anturajului doamnei Duke, Doris isi da in petec cu operatii de facelifting si evadari in miez de noapte din spital, cu alcool si calmante, Lafferty ajunge la dezalcoolizare dupa ce golise pivnita doamnei de sticlele cele mai de soi, cei doi se regasesc tardiv si patetic intr-un salon de spital si Doris moare in final, lasandu-l pe Bernard mai bogat cu cateva milioane si executor testamentar al ultimelor ei dorinte.



Susan Sarandon pare ca se distreaza de minune in rolul ei de matroana melodramatica si batranica ademenitoare de trupuri fragede, insa performanta e monocorda - ca o Bette Davis intr-o zi mai slaba, dand proba de casting pentru "Driving Miss Daisy". Chimia ei cu Fiennes nu trece dincolo de cateva priviri incetosate (cica de bautura) si una peste alta filmul ramane un divertisment usurel, de vazut intr-o dupa-amiaza ploioasa in lipsa de ceva mai bun - ce-i drept muzica mai salveaza situatia, Peggy Lee de la un capat la altul dar mai ales cu "I love the way you're breaking my heart".

Cu chef de ceva mai putin sobru, dupa cateva ore si o jumatate de pizza asortata cu bere, incerc primul film din competitie, cu titlu frivol (deci promitator): "O istorie completa a esecurilor mele sexuale", pelicula ce urmareste eforturile de a-si pune viata in ordine ale unui loser de 30-si-ceva de ani, muzician ratat, care n-a muncit o zi in viata lui si a reusit performanta de a fi parasit de toate prietenele sale. Parasit pe e-mail sau la telefon, prin biletele sau cu replici dure aruncate in fata, ba chiar exorcizat intr-o carte de catre o iubita mai aparte. De ce nu-l iubeste femeile? Asta incearca sa afle Chriss Waitt, si o face regizand un pseudo-documentar ("pseudo" pentru ca pe alocuri e cabotin si se joaca pe sine foarte vizibil) in care isi interogheaza timid fostele (cand fostele nu ii trantesc usa in nas, cum se intampla de nenumarate ori). Motivele nu intarzie sa apara: nu are slujba, intarzie mereu la intalniri, apartamentul lui e un veritabil dezastru, mancarea ii putrezeste in frigider, colectioneaza papusi, umbla in niste blugi zdrentarosi si in genere are un aspect soios si sleampat, nu stie ce vrea in viata ori ce asteapta de la o relatie. Mai nou, Chris e si impotent, ceea ce nu pare sa-l deranjeze prea tare, dar incearca sa-si rezolve problema cu supradoze de Viagra ori vizite la un salon de sado-maso. Realizand ca Vicki (fata cu cartea) e totusi iubirea vietii lui, Chris se hotaraste sa o caute, dar timingul e prost - Vicky asteapta un copil, e fericita intr-o alta relatie si, chiar daca mai lacrimeaza nitel la amintirile placute de demult, nu pare dispusa la concesii.



Chris isi asuma latura de dobitoc, chiar daca manipulandu-ne usor inspre simpatie pentru personajul sau latos si naiv intr-ale vietii; filmul nu e o capodopera cinematografica dar e al naibii de amuzant (chiar daca masculii din sala il vor detesta sincer, pentru ca e un memento dureros), coloana sonora e perfect asortata la senzatia de home-movie si una peste alta "istoria" asigura o ora si jumatate de distractie lejera (dar nu tampa).

Lumea iese comentand vesel de la Republica, fetele din sala pare ca s-au amuzat copios, baietii sunt rezervati si morocanosi, la usa ni se intind sucuri gratuite dar aleg sa inchei prima zi de TIFF cu ceva mai serios - Grappa di Prosecco "La Gioiosa", un nume potrivit la fix.

[Adela Marcov]

• Adauga un comentariu:

   

• Trebuie sa fii logat pentru a posta un comentariu! Acceseaza cont sau Creeaza un cont nou