Un an de Future Shorts

Joi, 23 Aprilie 2009, Categoria: Noutati

Un an de Future Shorts Festivalul international de scurt metraje Future Shorts, adus in Romania de Asociatia ORICUM si Feeder.ro, in parteneriat cu Vodafone Romania, va prezenta pe 25 aprilie la Bucuresti o sesiune aniversara de scurt metraje. Dupa proiectii, noaptea continua cu o petrecere la care muzica buna va fi asigurata de SEB, VRT si hiJACK.

Printre filmele din colectia internationala Future Shorts vor fi proiectate: La Paradoja De Arrows al spaniolului Jorge Caballero, care vorbeste despre capcana rutinei zilnice, Shame al britanicului Tom Greens, care ne reaminteste ca fiecare dintre noi are cate un secret ascuns adanc si Contamination (Marea Britanie, 2009), in regia lui Carl Stevenson. Pelicula arunca o privire catre un viitor care se dezintegreaza si in care totul scapa de sub control...

Dupa filmele internationale, publicul va putea urmari si vota o serie de scurt metraje romanesti din competia locala Future Shorts, sectiunea "Cursa pe banda", selectate de juriul compus din: Tudor Giurgiu, Dragos Bucur, Alin Ludu Dumbrava, Matei Branea, Ada Solomon si Irina Margareta Nistor.

Ada Solomon va fi si invitata speciala a serii; ea va prezenta filmele romanesti inscrise in competitie si va vorbi despre felul in care spectatorii ii pot sustine pe tinerii cineasti.

Future Shorts este un festival eclectic, in care experienta cinematografica inedita este dublata de muzica buna si de petreceri avangardiste. Pe 25 aprilie, atmosfera de la afterparty va fi sustinuta de "o echipa" formata din trei dintre cei mai apreciati DJ de drum and bass din Romania: SEB, VRT si hiJACK.

Cinefilii pot urmari oricand productii valoroase marca Future Shorts si continut exclusiv direct pe telefonul mobil, prin Vodafone live!.

Regizorii romani si tinerii aspiranti la acest statut sunt invitati sa-si inscrie productiile in competitia Future Shorts pana in luna iunie, pe site-ul www.futureshorts.ro, la una dintre cele doua sectiuni, "Cursa pe banda" sau "Cursa mobila".

Biletele pentru evenimentul de sambata, 25 aprilie, ora 21.00, sunt disponibile direct la intrarea in salile ArtExpo ale TNB. Pretul unui bilet este de 20 RON si ofera acces la programul intregii seri – scurt metraje si after-party.
  
asdasd