Viziunile lui Medem

Miercuri, 15 Octombrie 2008, Categoria: Interviu

Cum noi n-am gustat deplin transpunerea pe ecran a viziunilor lui Julio Medem despre Ana si haosul din capul ei, il lasam sa le explice singur mai jos:

ANA SI ANA

APARENTA SI CONTINUT

LUMINA SI iNTUNERIC

Ana este dotata cu asemenea puteri contradictorii incat este, fara indoiala, una dintre cele mai extreme creaturi pe care le cunosc din toata specia umana. Ma refer la diferenta dintre aparenta si continut, dintre visibil si invizibil. Haosul ei provine din acest chiaroscuro. Cand incepe aceasta poveste, ea are 18 ani si nu stia de existenta neantului din subconstientul sau. De aceea personalitatea sa luminoasa este revarsata in povestirea a ceea ce este in afara ei, pentru a se distrage, caci Ana are un peisaj intunecat de care ii este frica. isi pune intrebari asupra convoiului care circula prin maruntaiele ei, plin de vieti care inca palpita, de tinere femei care sunt moarte dar inca nerabdatoare sa faca o multime de copii si tot acest convoi se pune in miscare acum doua mii de ani.

Dar o vedem pe Ana ca o fata normala. Ba mai mult, ea pare « ultra-reala ». O noua generatie de hippy care picteaza imagini pline de optimism si fericire. Imagini naive, colorate, ce formeaza un zid protector cu usi inchise care, incet incet, vor fi deschise de catre cineva care vine de foarte departe (de cealalta parte a Atlanticului); fisuri in neant.

Ana isi traieste prezentul dar deja face urmatorul pas inainte, in cazul in care timpul s-ar gandi sa teaca mai repede. Vrea sa fie tot timpul prima care va fi acolo pentru lucrurile ce se vor intampla in viitorul apropiat dar niciodata pentru ceea ce tocmai a trecut si cu atat mai putin pentru ceea ce este mort. Sau invechit. Sau lipsit de culoare. Este entuziasmata de culoare, de suprareal, de tot ceea ce este atragator... Si atunci cand vine vorba de iubire, Ana se va sacrifica, precum o fata romantica se sacrifica pentru Printul sau Fermecator, sau precum un alpinist care este gata sa urce cele mai inalte varfuri ale planetei, si care nu mai coboara niciodata de acolo.

Ana are o fata de pasare si oasele unui om ce traieste in pestera. Ea respira cel mai pur aer, desi sangele care-i curge prin vene este gros, inchis la culoare, batran. Crescuta intr-o pestera din Ibiza, ii place atunci cand devine mai increzatoare si cand se descopera la Madrid: ea este o europeana care simte ca New York este cel mai bun loc unde trebuie sa fie. Fiica unui tata bestie, negru, Ana se arunca in mare pentru a parasi Vechea Lume pentru cea Noua, pentru a schimba maretul trecut pentru maretul prezent. Dar ea va ramane intotdeauna iubita si mama a doua lumi: iubita ranita si mama bestie.

Ana este printesa si monstrul in aceasta fabula despre tirania omului alb; tirania barbatului impotriva femeii ca prima cauza a nenorocirilor umanitatii. Ana este o prada usoara, un adevarat joc, dar si un cap de sulita gata sa ridiculizeze si sa pedepseasca nedreptatea vanatorului alb. Dar ea nu pare un soldat ci mai degraba un pasager clandestin pe un vas cu panze, sau cel mult, un terorist sexual care nu stie daca Istoria a avut vreodata putina constiinta (la fel ca faptul de a fi femeie), si ea va putea fi una dintre oamenii care pazesc comorile vasului. Ana este un magician al genului naiv pentru ca nu vorbeste cu fortele timpului, nici ale focului, nici ale ghetii ... chiar daca acestea sunt aliatii ei. Este ignoranta si trebuie ajutata pentru a zbura, pentru a fi tot timpul inaltata. Iubita mereu.

ANA SI OMUL PASARE

PRIVIGHETOAREA SI VULTURUL

UTER SI TOPOR

Filmul incepe cu zborul linistit al privighetorii, si apoi imaginea vulturului asezat pe bratul stapanului sau. Suntem intr-o rezervatie de joaca privata din Andaluzia. Povestea dintre cele doua pasari se da peste cap, pana ce aceasta atinge punctul culminant, intr-un apartament luminos dintr-un zgarie-nori din New York, aproape de cer. Aproape incheind un arc mitologic.

Ana nu este un mit, ar putea chiar fi opusul acestuia, dar ea contine mitul haosului, mitul femeiesc al creatiei. Aceasta poveste este o constructie (codata) mitologica despre figura Anei, dar in spatele ei, fara ea, in principiu, fara sa stie despre asta, si odata ce afla, nu vrea sa stie. Nu a ales acest lucru, suporta in mod natural si impotriva caracterului sau. Ceea ce vedem la Ana, cum este si felul in care se comporta, este partea cea noua si libera a ei; ceea ce ascunde este vechi, batran, partile atasate de trecut. Exista o lupta intensa inauntrul Anei, unde individul razbeste si ignora colectivul, pana la sfarsitul povestii cand un cuplu (o mama si un tata care si-au pierdut fiul intr-un razboi) deschid usile pentru ea... in acel moment Ana este capabila sa-si auda cea mai veche voce a sa, insotita de o energie feminina foarte vie... si trece pragul. De atunci, se aseaza in rand si devine o prelungire, inca o femeie, ultima, si singura vizibila. Si scoate armele ei femeiesti. Da, acum Ana simte ca poate juca reprezentand mitul femeii de procreare, ca trebuie (desi nu stie cum sa faca acest lucru si va trebui sa improvizeze) sa pedepseasca barbatul razboinic. O pedeapsa poetica in care mitul femeiesc al vietii („mama barbatilor buni”) pare sa fie destinata sa piarda in fata mitului barbatesc al toporului. Acest „act poetic” (asa cum Ana il numeste) pune in miscare ceremonia propriului sau sacrificiu. Atitudinile dintre cele doua mituri si consecintele lor se repeta de la inceputul Omenirii, deci stim ca femeia este foarte capabila sa procreeze (are capacitatile pentru aceasta) si barbatul este foarte capabil sa ucida (da, este foarte capabil).



ANA SI JUSTINE

PROTAGONIST SI ANTAGONIST

HAOS SI VIGILENTA

Justine este o artista care o intalneste pe Ana pe insula Ibiza si care ramane fascinata de personalitatea ei radianta si de felul in care se exprima in tablourile sale pictate in ceara, pline de culoare si fara nicio profunzime aparenta. Propunand Anei sa mearga la Madrid, la resedinta sa, va incerca sa devina mama pe care fata nu o are. Justine este un ghid pe care Ana cu greu o accepta, in principiu, incercand sa se apere si pentru ca deja a avut o mama care a parasit-o cand era mica. O mama pe care a uitat-o deja fara nicio parere de rau. Ana crede ca are nevoie doar de tatal sau (care a fost si mama pentru ea in acelasi timp), si pe care il va purta tot timpul in ea. El este raspunzator pentru increderea pe care ea o arata fata de sexul masculin. Daca Ana este un haos, sau daca haosul se afla in neantul sau interior, in spatele ei este Justine care este cercul, matematicianul care impune cicluri de viata, ordine adaptata patriarhatului.

Vigilenta. Haosul este femeia si este originea tuturor lucrurilor. Babilonienii au spus asta acum 4000 de ani, dar a fost dupa aceea respins de fanatismul controlului. De catre legea si ordinea unui singur Zeu masculin. De la haos ne putem astepta la imaginatie, creativitate, Justine stie acest lucru si il incearca, desi nu il are. De aceea este patroana ce detine un vechi conac in Madrid care serveste ca resedinta pentru tinerii artisti alesi de ea si apoi ii lasa acolo in libertate pentru a se dezvolta in dezordinea lor.

Dar este Justine care insista ca Ana sa devina constienta de ceea ce reprezinta, de sensul vietii sale, de nevoia sa de a se dedica unei cauze comune. Ea este femeia inteleapta prin care nu curge raul haosului, desi cunoaste semnificatia sa femeiasca, si se lupta ca Ana sa descopere acest lucru si sa faca ceva pentru toata lumea. Justine este maestrul de ceremonii care trebuie sa o convinga pe Ana sa poarte pedeapsa ei poetica si sa se ofere ca sacrificiu in numele femeii ucise de catre toporul barbatului-pasare, cu mult timp in urma cand zeita a disparut.

ANA SI SAID

TIMP SI LINISTE

FERICIRE SI CHIN

Said este un tanar pictor saharian care si-a pierdut parintii in Razboiul impotriva Marocului: un razboi civil de invazie care a determinat majoritatea locuitorilor din Sahara sa se refugieze si sa traiasca in corturi in Algeria, in desertul Hamada. Au locuit acolo mai bine de treizeci de ani, asa ca Said, impreuna cu multi alti orfani de razboi si restul tinerilor Saharieni, nu isi cunosc tara. Prima propunere pe care Said o face Anei, de indata ce o cunoaste, daca ea vrea sa vina sa doarma cu el, pentru ca el adoarme greu, si sufera. Pe de alta parte Ana doarme foarte bine. „Nu visez niciodata. Trebuie ca am niste usi inchise”. El ar vrea sa aiba o aparare asemanatoare in subconstientul sau, sa fie capabil „sa inchida usa”, dar nu poate. Spre deosebire de Ana, Said nu are nimic in el in afara de el insusi, dar este imens. Interiorul sau vast, care ii da ameteli, este de asemenea si vastul sau exterior. Acesta este chinul sau.

Said este un tanar foarte talentat (el picteaza dar face si studii superioare cu permisiunea speciala a Guvernului Spaniol), dar este si un om al desertului. El marturiseste Anei, cu ocazia unei nopti de chin, ca sufera cand simte ca vede intregul peisaj, inclusiv capatul, si spune ca dincolo de orizont nu este nimic. Pentru Said, a trai este o pierdere de timp. Ceva se intampla intre aceste doua fiinte opuse, o conexiune enigmatica care ii va ajuta pe amandoi sa se inteleaga pe ei insisi. El, al carui scop in tot ceea ce face este sa-si ajute semenii intr-o zi, este interesat de studiul Biologiei Moleculare, pentru ca visul sau cel mai arzator este sa descopere intr-o zi felul in care poate sa faca in asa fel incat „biologia noastra sa fie eterna”. Said este convins ca atunci cand „biologia noastra se termina, totul se termina. Sufletul are sens doar impreuna cu biologia noastra”. Ana il incurajeaza spunandu-i: „Lasa, hai mai bine si studiaza!” Dar directia si evenimentele in aceasta poveste ii vor arata protagonistului ca vietile noastre sunt prelungite si conectate de la inceputul timpului, catre un viitor care ne atrage, care ne cere. Ana ii spune lui Said ca dupa moarte (atunci cand biologia se sfarseste) suntem toti prezenti, „Ne regasim. Moartea umple un gol ci nu goleste”. Avem in noi memoria a tot ceea ce a fost si ce ce este; viii si mortii exista impreuna.

ANA SI LINDA

VANT SI PAMANT

VERDE SI NEGRU

Ana si Linda devin prietene de indata ce se intalnesc, desi au trait vieti diferite si au personalitati opuse; aceste diferente, pe care si le spun una alteia imediat, le uneste. Ana soseste in Madrid, constienta cu tristete de absenta tatalui sau, care este tot timpul in mintea sa si caruia ii scrie ca poate sa-i simta mana, si care inca o protejeaza de la distanta. Dar Ana se misca pe strada evitand alte maini, intr-un dans cu care se pregateste sa inceapa viata singura, sperand ca intr-o zi vreo mana din marele oras va exista la un moment dat numai pentru ea. Linda soseste totusi in Madrid simtind ca a parasit o familie pe care nu o iubeste si de care nu are nevoie; pe tatal sau pentru ca este egoist si nu iubeste pe nimeni, si pe mama sa pentru ca l-a parasit, ca pe un biet prost „care devine din ce in ce mai mic pe zi ce trece”. La prima lor intalnire Linda se defineste ca pe o creatura a pamantului, „foarte solida”, in timp ce Ana, cu ochii sai verzi, ii marturiseste ca are nevoie sa fie tinuta strans, si imediat ii ia mana celeilalte fete, prima lor strangere de mana din lunga lor calatorie. Noua ei prietena, Linda ii spune deschis ca barbatii sunt niste penisuri cu picioare, „in adancul lor sunt toti niste violatori”; ea defineste femeile ca pe niste curve care-si urmaresc propriile interese. Dar sunt multe puncte intermediare intre violatori si curve, ca cel pe care Linda il ocupa, alaturi de contradictiile ei de femeie si de partenerul sau, Lucas, care spune ca nu crede in Dumnezeu ci in femeie, „singura mea zeita”. Ceva din acest rang al carui stadiu intermediar sunt zeitele si barbatii care se baga pe sub pielea femeilor („sa faca mai mult sex, asta vor cu totii”) o vor ajuta pe Ana sa se inteleaga mai bine, sa stie cum sa-si infrunte propriul destin.

Linda, o artista este de asemenea o persoana care filmeaza atunci cand Anglo o hiponiteaza pe Ana. Totusi ea reprezinta un martor cheie al haosului ei. Linda le cunoaste bine pe cele doua Ana. Sau mai debgraba pe toate dintre ele. Adevarul este ca Ana este norocoasa ca a gasit in Linda pe prima ei prietena departe de casa, opusul sau, curajul sau, ochii sai negri, accentul sau cu care spune „trebuie sa trimitem in iad toata aceasta lume de macho, ne-a putrezit pe toti pe dinauntru”. Ana va cara aceasta in bagajul sau pana la sfarsitul calatoriei sale, si o vor ajuta sa descopere sensul vietii sale.

ANA SI ANGLO

CONSTIENT SI INCONSTIENT

CURVA SI VIOLATOR

Intr-una din scrisorile sale pe care Ana le trimite tatalui sau, ii spune ca traiesc (incluzand-o pe Linda) cu un tanar „pe care il numim Anglo, din cauza accentului sau, este din Los Angeles”. Inocenta Anei ne ajuta sa intelegem mai bine acest caracter, care apare (cu o disparitie) si se comporta ca un ghid caruia ii da cu incredere mana, si inchide ochii. Ana se lasa pe mana unui expert in tehnici de hipnotizare pentru ca sa poata deschide usile haosului sau, ea dandu-si acordul sa se dezvaluie cu conditia sa nu vada nimic, astfel incat tragedia sa aiba loc fara amintiri pentru ea, ca un cosmar silentios si invizibil. Doar camera video a Lindei poate inregistra aceste calatorii in trecut. in acest caz, Ana este de acord sa fie „curva care-si urmareste propriul interes” (asa cum Linda descrie barbatii) oferindu-se lui Anglo, un dragut „violator” de femei moarte impreuna cu amintirile lor. Constienta de lasitatea sa pentru ca nu vrea sa se confrunte cu ea insasi, Ana ii permite lui Anglo pana la urma ceva mai mult, ceva intim si fizic. Ea ii ofera trupul sau in timpul sedintelor de hipnoza, asigurata ca relatia curva-violator nu va ajunge nicioadata la un nivel al constientului. Cu timpul, Ana pierde o parte din simtul a ceea ce ea este de fapt. Atunci cand il intreaba pe Anglo de ce ea nu are propriile ei vise, el ii spune ca poate, in mod secret, ii este frica. Nu este clar daca ea a fost toate aceste femei despre care vorbeste in timpul hipnozei, dar fac intr-adevar parte din ea. Nimeni nu exista singur, nimeni nu traieste singur. Suntem tot ceea ce suntem pentru ca altii au fost ceea ce au fost. Anglo o roaga sa se uite in interiorul sau si sa asculte, si Ana accepta pana la urma o hiponoza in stare constienta dar vrea sa-si aminteasca doar anuminte momente fericite dintr-o viata trecuta care o intereseaza pentru prezentul ei. In acest sens putem spune ca filmul Caótica Ana este o poveste despre tragedie, condusa de forta si optimismul protagonistei si de nevoia ei de a fi fericita.

• Adauga un comentariu:

   

• Trebuie sa fii logat pentru a posta un comentariu! Acceseaza cont sau Creeaza un cont nou