"Waltz with Bashir" deschide Animestul
Luni, 29 Septembrie 2008, Categoria: Festival
Cea de-a treia edite Anim’est se va deschide in data de
3 octombrie la ora 19:00, la Cinema Scala, cu o proiectie-eveniment,
Waltz with Bashir, un film foarte bine primit de critici la Festivalul de la Cannes anul acesta, unde a fost selectionat in Competitia Oficiala. Filmul poarta semnatura regizorului israelian Ari Folman care, prin ceea ce el a numit “documentar animat”, realizeaza o calatorie prin Beirutul din timpul masacrului din septembrie 1982. Din punct de vedere tehnic, regizorul a optat pentru o formula-hibrid, o combinatie de animatie in Flash, animatie clasica si animatie 3D.
Un alt film-vedeta al festivalului este lungmetrajul din sectiunea necompetitiva Mozaic,
Idiots and Angels. Filmul va fi prezentat in premiera spectatorilor din Romania la Cinema Scala in seara de 8 octombrie, ora 20:30, chiar de autorul sau, regizorul nominalizat de doua ori la Oscar, Bill Plympton. Povestea unui om egoist, violent si corupt caruia ii cresc aripi este o metafora a incercarii de salvare a sufletului spusa simplu, dar percutant, prin desen in creion pe o coloana sonora semnata Tom Waits, Pink Martini si Moby. Bill Plympton este recunoscut ca un autor independent, primul animator care si-a desenat singur fiecare cadru al unui lungmetraj, element valabil si in cazul filmului Idiots and Angels.
Cu o zi inaintea acestei proiectii, pe 7 octombrie, de la ora 11:00, la Centrul Cultural American,
Bill Plympton va sustine un Masterclass de animatie, in care va vorbi participantilor despre tehnica sa de animatie, va impartasi insighturi din industria animatiei si cateva tips & tricks pentru animatorii independenti, apoi va raspunde intrebarilor celor prezenti.
Un alt invitat important,
John Dilworth, va sustine duminica, 5 octombrie, ora 20:30, la Cinema Scala un program special:
The Dirdy Birdy: Eliberarea subconstientului prin animatie. Aici, tatal lui
Courage the Cowardly Dog, aflat pentru a doua oara la Anim’est, va vorbi despre animatie ca mijloc de sondare a subconstientului si va oferi exemple din filmele sale create prin "automatism".
Va trebui sa fiti cu ochii pe toate filmele din competitie, dar mai ales pe cel care fost recompensat cu un premiu special la Festivalul de la Berlin si a primit multe aplauze la Festivalul de Animatie de la Annecy, unde a castigat premiul pentru cel mai bun lungmetraj:
Sita Sings the Blues in regia Ninei Paley. Este o foarte frumoasa transpunere animata a Ramayanei, pe fondul unor piese de jazz din anii 20 interpretate de Annette Hanshaw, cu elemente contemporane care se intrepatrund cu elementele povestii originale.
In inchiderea Festivalului si imediat dupa Ceremonia de decernare a premiilor, va rula un film prezent anul acesta la Festivalul de Film de la Sundance, la Festivalul de Film de la Roma si la Festivalul de Film Fantastic de la Gerardmer: Peur(s) du noir.Sase dintre cei mai cunoscuti artisti grafici si animatori, Blutch, Charles Burns, Marie Caillou, Pierre di Sciullo, Lorenzo Mattotti, Richard McGuire, vorbesc despre fobii, dezgust si cosmaruri – sunt dezvaluiri despre frica în sensul cel mai pur. Proiectia de inchidere va avea loc sambata, 11 octombrie, ora 19:00.