Woody Allen, un Palme d’Or si Play, in a patra zi de Films de Cannes à Bucarest

Luni, 17 Octombrie 2011, Categoria: Festival

Woody Allen, un Palme d’Or si Play, in a patra zi de Films de Cannes à Bucarest Dupa un weekend cu sali pline la Les Films de Cannes à Bucarest, saptamana incepe cu trei filme de Woody Allen, o intalnire cu Cristian Mungiu si un film premiat la Cannes, Play, in regia lui Ruben Östlund.

Woody Allen primeste o atentie speciala la editia de anul acesta a Les Films de Cannes à Bucarest, trei dintre filmele sale fiind proiectate astazi, 17 octombrie, la Cinema Studio si Noul Cinematograf al Regizorului Roman: Cassandra’s Dream (2007), Vicky Cristina Barcelona (2008) si Midnight in Paris (2011). Acesta din urma a rulat in selectia oficiala a Festivalului de la Cannes, in afara competitiei, si va fi introdus in aceasta seara, de la 18.00, la Cinema Studio, de regizorul Cristian Mungiu. Cineastul se va intalni cu spectatorii si la NCRR, dupa proiectia filmului de scoala Mana lui Paulista (1999) si a lungmetrajului premiat cu Palme d’Or in 2007, 4 luni, 3 saptamani si 2 zile, programate la ora 19.00.

Flandres, un film de Bruno Dumont (autor caruia Les Films de Cannes à Bucarest ii proiecteaza anul acesta patru dintre cele sase filme) recompensat cu Marele Premiu al juriului la Cannes 2006, poate fi vizionat de la 16.00, la Cinema Studio.

In premiera, de la 20.00, spectatorii pot urmari filmul distins cu Premiul Coup de Cœur al sectiunii Quinzaine des Réalisateurs la Cannes 2011: Play, in regia lui Ruben Östlund. In centrul orasului Göteborg, din Suedia, o gasca de baieti de 12-14 ani a jefuit alti copii in vreo 70 de imprejurari, intre 2006 si 2008. Micii hoti aveau o schema elaborata, care implica jocuri de rol si retorica „de cartier”. De cele mai multe ori, era suficient - violenta fizica si amenintarile nu-si mai aveau rostul. Pornind de la aceste cazuri reale, Play se joaca in mod deliberat cu prejudecatile si cu asteptarile noastre ca totul se va sfarsi rau.
  
asdasd