Sinopsis:
Gaturro a luat fiinta in anul 1993, in Argentina, datorita creatorului sau Cristian Dzwonim, cunoscut si sub numele de Nik. A aparut prima data in cunoscutul ziar "La Nacion", in sectiunea de benzi desenate despre politica. Prin parerile si observatiile sale efervescente, a devenit un personaj iubit de catre cititori, castigandu-si un loc important in ziar.
In 1996, Gaturro avea deja propria sa carte cu benzi desenate, devenind un personaj iubit de toata familia. Pana in ziua de azi, au fost publicate 22 de carti cu acest mic si simpatic personaj. In ultimii ani, povestea lui a traversat intreaga Argentina, trecand chiar si granitele acesteia, ajungand pana in America Latina, Spania, Franta si America, fiind astfel tradusa in engleza si franceza.
Totusi, sunt deja cativa ani de cand Gaturro a incetat sa mai fie legat de aparitiile in ziare, prinzand viata si prin diverse produse comercializate, ajungand astfel la un public tinta foarte variat.
In 2008, Illusion Studios raspunde provocarii de a-l arata pe Gaturro cum nu mai fusese vazut pana atunci: animat in 3D. Un film creat pentru intreaga familie, prima animatie din Argentina care foloseste aceasta tehnica.
Gaturro, eroul nostru, este o pisica care traieste cu familia care l-a adoptat de mic. Inca de pe atunci o cunoaste pe Agatha, o pisica din vecini, de care este indragostit pana peste urechi. Crescand impreuna, a incercat de nenumarate ori si in nenumarate feluri sa se apropie de ea, insa tot de atatea ori a esuat, intampinand diverse obstacole. De cele mai multe ori acestea purtau numele de Max.
Max este un pisic extravagant si increzut. Este un nesuferit si, spre ghinionul eroului nostru, incearca de asemenea sa o cucereasca pe Agatha.
Totul se schimba in momentul in care ea este ceruta in casatorie de Max. Gaturro afla si incearca din rasputeri sa ii arate Agathei ca el este mai bun decat Max. Chiar daca acest lucru implica detronarea celui mai faimos motan din oras si intrarea in lumea showbiz-ului.
Lucrurile incep sa se inrautateasca pentru Gaturro, cand realizeaza ca faima si averea nu pot tine locul iubitei. Desi eroul este inconjurat de prieteni in intreg cartierul, el se imprieteneste cu un personaj ciudat, dar care ii reda insa increderea in sine si pe cea ca isi va recupera dragostea vietii.
Un mic soricel, pe nume Rat Pitt, un actor de duzina cu aere de actor de prima clasa, se va alatura lui Gaturro, moment care le va schimba definitiv vietile. Acest extravagant personaj va incerca sa se foloseasca de popularitatea lui Gaturro, pentru a urca pe scara sociala, dar pe parcursul prieteniei, acesta va descoperi in Gaturro un motan sensibil si simpatic, care nu se da in laturi de la nimic atunci cand vine vorba de a-si urma inima.